Acasă Anchete Ilfov: Șpagă la Prima Casă

Ilfov: Șpagă la Prima Casă

DISTRIBUIȚI

Joi dimineața, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, au efectiat 23 de percheziții domiciliare, în București și județul Ilfov, la sediul Fondului de Garantare a Creditelor, birourile și locuințele mai multor angajați bănuiți de fapte de corupție.

Din anchetă au rezultat indicii că persoanele bănuite ar fi condiționat urgentarea îndeplinirii actelor ce intră în îndatoririle lor de serviciu de primirea unor sume de bani.

Aceștia ar fi condiționat soluționarea cererilor petenților, beneficiari ai unor programe sociale ce implică garanții din partea statului român, de primirea unor foloase patrimoniale necuvenite, în mod direct sau prin intermediul unor apropiați. Astfel, ar fi fost creat un mecanism între funcționarii instituției din diverse compartimente, având ca scop obținerea de beneficii personale.

Prin activitățile efectuate nu s-ar fi respectat ordinea înregistrării cererilor, nu ar fi fost acordate șanse egale tuturor celor care depuneau cereri și ar fi fost încălcat accesul liber al beneficiarilor de bună-credință, câștigători fiind cei care ar fi oferit bani în schimbul soluționării dosarelor.

Au fost puse în aplicare opt mandate de aducere pe numele persoanelor bănuite, iar alte 60 de persoane urmează a fi audiate în calitate de martori.

Concomitent, cu sprijinul specialiștilor din cadrul AMAF vor fi efectuate controale fiscale și verificări de specialitate la o societate comercială deținută de una dintre persoanele bănuite și pentru stabilirea fluxurilor financiare aferente sumelor de bani obținute ilegal de persoanele implicate în mecanismul infracțional.

Echipele participante la operațiune sunt constituite din polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate și Institutul Național de Criminalistică, polițiști din cadrul Poliției Capitalei și I.P.J. Ilfov. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

two + twenty =