Acasă Economie Impozitați maneliștii!

Impozitați maneliștii!

DISTRIBUIȚI

Au la vedere case şi maşini de lux, dar la Fisc declară venituri minime sau deloc. Cântă la nunţi, botezuri şi alte evenimente unde plouă cu bani peste ei, şi nu-i taxează nimeni pentru că nu e nimeni preocupat de asta. Aşa crede analistul financiar Gabriel Biriş, care a povestit la Digi24 cum a reuşit şeful Fiscului de la Sofia să crească gradul de colectare al impozitelor datorate de artişti.

”Să vă spun cum au făcut. Acum câțiva ani de zile am avut un seminar organizat într-un club de fiscaliști din care sunt membru, la Sofia. Invitat a fost șeful Fiscului din Bulgaria. Și l-am întrebat: Cum aţi făcut? Că știam că au rezolvat problema. Da, foarte simplu. Ne-am pregătit. Am avut niște oameni care i-au sunat pe artişti sau pe agenţii lor să programeze nunţi. Am văzut cât sunt de încărcaţi. Am văzut cât cer. Am trimis nişte oameni la nunţi. Am văzut cât (li se dă – n.r.). Am estimat. După care ne-am dus cu temele făcute și-am stat de vorbă cu ei. Și le-am spus aşa: ‘Mă, băieţi, avem două posibilităţi. Amândouă se termină cu ”plătiţi”. Deci, nu există, plătiți oricum. Prima posibilitate – nu plătiţi de bunăvoie, trecem prin tribunale, mai faceți şi închisoare, vă luăm oricum banii pentru evaziune. A doua posibilitate – declaraţi de bunăvoie, mai ieşiţi şi public, vă puneţi cenuşă în cap, spuneţi tuturor cât de important este să se plătească impozite şi taxe, că din bănuţii ăştia se plătește şcoala copilaşilor şi pensia părinţilor şi vă lăsăm doar să plătiţi’. Și au rezolvat-o”, a povestit Gabriel Biriș.

Întrebat de ce nu s-a întâmplat așa și în România, el a spus că lucrurile ar fi foarte simple, dar ”trebuie să și vrei”. Soluția e simplă, inclusiv în cazul suspiciunilor de corupție, a arătat Biriș: controalele indirecte, după principiul ”follow the money” (ia urma banilor – n.r.).

În România, în cinci ani de verificare a marilor averi, abia s-au recuperat, două milioane de lei din cele șase vizate şi au fost depistaţi cinci mari evazionişti. Asta a descoperit, anul trecut, Gabriel Biriş, pe când era secretar de Stat la Finanţe. Biriș a explicat că a încercat să facă ordine în domeniu, pentru că legea era total ineficientă.

”Eu, împreună cu colegii, ne-am gândit la o soluţie. Am propus: hai să reglementăm depunerea declarației iniţiale de patrimoniu de către toţi românii care au o avere peste un anumit nivel. Eu am propus un milion de euro, de aici începe relevanţa riscului fiscal, că nu poţi să pui o mămăiţă din vârful muntelui, care abia trăieşte de azi pe mâine, să-şi declare averea. Odată cu această declaraţie să luăm modelul care a mai fost în alte state. Să îşi facă socotelile, poate au uitat ceva. Să facă socoteli, să declare, să plătească voluntar. Dar după momentul ăsta de depunere a declarației, o dată în viaţă, dacă te indentifică la control că nu ai jucat corect, nu mai ai 16, eu am propus 75, pentru că sancţiunile trebuie să descurajeze comportamentele incorecte”, a precizat Gabriel Biriș.

Omul trebuie taxat în funcţie de banii pe care îi câştigă şi taxarea trebuie să fie echitabilă. Iar contribuţiile sociale, adică pentru pensii şi sănătate, să se mute mai mult în sarcina angajatului. Sunt principii la care fostul secretar de Stat spune că nu a vrut să renunţe anul trecut şi a preferat să demisioneze.

 

”Split TVA” trebuie inclus la categoria subiectelor ”discutate și uitate”

 

Însă ideea privind plata defalcată a TVA (split TVA) ar trebui să intre în categoria subiecte ”discutate şi uitate”, consideră Gabriel Biriş. ”Ce vrea guvernul? Vrea să izoleze cash flow-ul aferent TVA, să-l blocheze în conturile acestuia, ca să nu mai poată fi furat. Înainte de cash flow, principala problemă e legată de costurile uriaşe pentru implementarea sistemelor informatice”, a arătat Biriș. ”Plecăm de la premisa că toţi suntem hoţi şi hoţii nu trebuie să ştie criteriile”. Biriș a încercat să-i prezinte aceste contraargumente premierului Tudose, însă acesta nici nu a vrut să audă. – CĂLIN MATEI

 

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Constantin Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here