Acasă Interne Încă o lovitură pentru traficanții de droguri din București. 23 de membri...

Încă o lovitură pentru traficanții de droguri din București. 23 de membri ai clanurilor Pisoi și Cocalarilor au fost arestați

DISTRIBUIȚI

Lovitură pentru traficanții de droguri din București. 23 de membri ai clanurilor Pisoi și Cocalarilor au fost prinși și arestați.

23 de traficanți de droguri din București, membri ai uneia dintre cele mai importante grupări infracționale care vindea heroină și etnobotanice către sute de consumatori, au fost arestați preventiv de magistrații Tribunalului București. ”Este cea mai mare acțiune antidrog din acest an împotriva unei rețele care acaparase imobile naționalizate sau părăsite din centrul Capitalei, în special de pe strada Icoanei și le-a transformat în adevărate puncte roșii de distribuție a drogurilor, veritabile focare de infracționalitate care afectau vădit liniștea și ordinea publică în zonă”, potrivit Poliției.

Cei 23 au fost prinși în urmă cu două zile, după derularea a zece percheziții în Sectoarele 2 și 5 ale Capitalei.

În urmă activităților desfășurate s-au confiscat diferite cantități de heroină, etnobotanice, metadonă, canabis, importante sume de bani în lei sau valută, cântare, ambalaje pentru droguri.

La descinderi polițiștii au găsit 50 de consumatori care veniseră pentru droguri.

Pentru a destructura această rețea, polițiștii antidrog au efectuat 42 de acțiuni de prindere în flagrant-delict stradal și sute ore de filaj și activități dub acoperire.

”Traficanții, cunoscuți că persoane foarte violente sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, de risc și de etnobotanice și constituirea unui grup infracțional organizat. La acțiune, polițiștii antidrog au fost ajutați de cei mai buni câini antidrog din România, Ari, un mascul de 7 ani, din rasă labrador și Zonga, o femelă de 5 ani, din rasă ciobănesc german”, potrivit Poliției.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here