Acasă Info Local INTOARCEREA LUI LUDOVIC

INTOARCEREA LUI LUDOVIC

DISTRIBUIȚI

După ce a fost achitat în dosarul care l-a scos din lupta pentru Primăria Capitalei, unde avea mari șanse de câștig, Ludovic Orban a anunțat luni, 13 februarie, la ședința Biroului Permanent al PNL, că va candida la președinția partidului la congresul care va avea loc cel mai probabil în iunie anul acesta. În interiorul partidului se va forma o comisie de validare a rezultatelor alegerilor interne, care va fi formată din nouă oameni. Raportul va fi de cinci la patru în favoarea celor din vechiul PNL, iar conducerea acestui for va fi asigurată Daniela Câmpean (venită din PDL), numită de preşedintele interimar, Raluca Turcan.

De asemenea, liberalii vor forma şi o comisie pentru modificarea statutului partidului, la conducerea acesteia urmând să fie Cristian Buican, susţinut de secretarul general interimar al PNL, Marian Petrache.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, la 31 ianuarie a.c., achitarea lui Ludovic Orban pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite, în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016. Decizia instanței nu este definitivă.- foto – Radioiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here