Acasă Economie Investițiile în infrastructura feroviară din Regiunea București-Ilfov continuă

Investițiile în infrastructura feroviară din Regiunea București-Ilfov continuă

DISTRIBUIȚI

Am promis că vom continua dezvoltarea transportului de călători în Regiunea București Ilfov prin promovarea unui transport prietenos cu mediul, iar sectorul feroviar este cel mai important în acest sens. Trenul metropolitan va deveni axa principală de transport public în regiune, alături de metrou. Finanțarea europeană de peste 4,2 milioane de euro, respectiv 85% din valoarea totală a proiectului, pentru modernizarea Complexului Feroviar București (605,7 km), este un pas important, spune Irinel Scrioșteanu, secretar de Stat în cadrul Ministerului Transporturilor.

CFR SA și Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA) au semnat acordul de finanțare pentru Modernizarea liniilor și instalațiilor din Complexul Feroviar București, obiectiv care implică realizarea studiului de fezabilitate, precum și elaborarea documentațiilor de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, exproprieri, pregătirea caietelor de sarcini, a documentației de achiziție pentru lucrări de proiectare și servicii de consultanță.

Obiectivele vizate în proiect: Complexul Feroviar București Nord – 156 km, Inelul Feroviar al Municipiului București – 316,3 km și Conexiunile cu Inelul Feroviar București – 133,3 km.

Complexul Feroviar București face legătura între ramura nordică a Coridorului Rin-Dunăre (Constanța – București – Brașov – Sighișoara – Simeria – Arad – Curtici – Lokoshaza), ramura sudică a Coridorului Rin-Dunăre (Arad – Craiova – București) și alte secțiuni ale rețelei centrale TEN-T (București – Giurgiu, București – Ploiești – Focșani – Pașcani – Ungheni/Vadu Siret).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here