Cătălin Beciu, fost vicepreședinte al ALDE, anunță că a înființat Partidul Neoliberal. ”Putem să considerăm neoliberalismul ca fiind un liberalism puțin mai stringent sau mai puțin atenuat, mai puțin contaminat cu idei centriste, dacă nu chiar de stânga, pe alocuri. Uitați-vă, că se întâmplă chestia asta chiar pe eșichierul politic românesc: aveți ALDE, de pildă, care a luat foarte multe voturi din stânga, pentru că Tăriceanu era asociat cu momentul în care s-au dublat pensiile (chestiune care nu are foarte mare legătură cu preocupările liberale, cu antreprenoriatul etc). Nu că e rău să se dubleze pensiile, dar vă spun doar că electoratul preocupat de zona pensiilor este de obicei de stânga. Și totuși: o mare parte dintre voturile ALDE au venit și de aici”, a menționat Cătălin Beciu, citat de PsNews.ro.
În Partidul Neoliberal, Beciu spune că a strâns doar liberali practicanți (oameni care au companii, medici, avocați), pentru că e timpul ca cineva să facă și un partid cu adevărat liberal.
O platformă-program va fi anunțată cu ocazia Congresului care va avea loc la 22 septembrie la Snagov. Noua formațiune are organizații complete în 22 de județe, iar statutul care va fi prezentat cu ocazia Congresului va prevede ca președintele formațiunii să fie ales întâi cu 50% + 1 dintre voturi, apoi cu o treime a acestora pentru următorul mandat. După Congres, Partidul Neoliberal va solicita afilierea la Internaționala Liberală.