Acasă Editorial LUME MULTĂ, OAMENI PUȚINI

LUME MULTĂ, OAMENI PUȚINI

DISTRIBUIȚI

Simțul ridicolului ar trebui să fie una dintre calitățile celor care vor să ajungă președintele României. Și nu mă gândesc neapărat la gesturi care în ochii majorității ar putea stârni zâmbete, ci mai ales la capacitatea celor care spun că și-ar dori să conducă România de a-și evalua în mod just calitățile care îi recomandă.

Până acum s-au anunțat câteva nume, cunoscute, de politicieni care vor (sau sunt împinși de la spate de anturaj) să ajungă președintele României.

Primul pe listă, cotat cu cele mai mari șanse – Victor Ponta. Este împins de baronii PSD spre Cotroceni, în speranța că, dacă va ajunge acolo, își vor mai trage și ei sufletul, adică noul președinte va ”sugera” procurorilor să îi mai scutească de întâlniri. Și nu doar baronii îl vor pe Ponta președinte, ci, mai nou, cred că și el începe să-și dorească asta, începe să se vadă președinte. Cineva, tot din imediata apropiere, i-a gâdilat atât de mult orgoliul, încât premierul a pierdut contactul cu propria persoană și chiar începe să creadă că va fi un bun președinte. Atât doar că uneori vorbește gura fără el, ceea ce în cazul unui președinte poate fi catastrofal. Dar dacă pierde, cel puțin pentru o perioadă, va rămâne premier.

Propunerea Dreptei semi-unite, Klaus Iohannis (dacă va rămâne așa în final), crede că poate impune, doar prin propriul exemplu, mai multă decență și mai multă seriozitate, în societatea românească. Un Don Quijote căruia îi scapă din vedere că de mai bine de 15 ani societatea românească a fost antrenată pentru circ, nu pentru pâine. Iohannis pare să nu înțeleagă că, din păcate, educarea gratargiilor este ca o luptă cu morile de vânt. Dacă nu va avea suficiente voturi pentru a ajunge președinte, se va întoarce, din nou, la Sibiu, unde probabil va mai aștepta încă o oportunitate de a accede la nivel național.

În cealaltă parte a Dreptei, minusculul PMP, lupta pentru propriile interese depășește nevoia promovării unui candidat cu reale însușiri pentru o asemenea funcție. După ce l-a periat și împins în față pe Cristian Diaconescu, fost șef al Cancelariei prezidențiale, Elena Udrea (și ea ocupantă a aceleiași funcții din care a plecat din cauza incompetenței în materie de politică externă – amintiți-vă episodul cu președintele Norvegiei!), își dorește să fie măcar candidat la președinție, conștientă că dintr-o asemenea poziție își va putea negocia mai bine viitorul traseu politic. Sub pretextul notorietăţii de care se bucură, Udrea (deşi este conştientă că imaginea sa nu are nimic din ceea ce înseamnă a fi preşedintele unei ţări) vrea să candideze la Preşedinţia României pentru că în turul doi va putea cere candidatului Dreptei favoruri de la care doar din poziția de președinte de partid perdant nici nu poate spera. Cristian Diaconescu a mai pierdut bătălii în care fie nu a fost susținut, tot din cauza sobrietății cu care a abordat lucrurile, nelăsându-se împins mai mult în mocirloasa politică românească. Între timp, Elena Udrea are propria agendă, care nu are nimic de-a face cu interesul țării, ci doar cu interesul personal. Nu o deranjează etichetele deloc favorabile care îi sunt atribuite de ani buni nu numai de politicieni, ci și de electorat, așa că are propria strategie de a se menține cât mai aproape de butoane.

Cu alte cuvinte, lume multă, oameni (de stat) puțini…

mana_care_scrieAntuanela Roșioru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three × 2 =