Acasă Economie Microbuze electrice pentru școlile din mediul rural izolat 

Microbuze electrice pentru școlile din mediul rural izolat 

DISTRIBUIȚI

La Palatul Victoria au fost semnate contractele de finanțare pentru achiziția de microbuze școlare electrice destinate elevilor sdin 1.200 de localități, investiție finanțată prin PNRR.

Alocarea financiară a fost de 250 de milioane de euro, fără TVA, iar la valoarea contractelor se adaugă și cofinanțarea (variată) din partea Consiliilor județene de aproape 7,5 milioane de euro.

Obiectivul apelului de proiecte „Microbuze electrice pentru elevi” vizează îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, în special pentru elevii din zonele izolate, cu populație scăzută, prin furnizarea de microbuze școlare electrice, cu un consum energetic redus. Investiția ar putea contribui și la un alt obiectiv al Ministerului Educației, combaterea abandonului școlar în învățământul preuniversitar.

Microbuzele vor avea o capacitate de 16+1 locuri sau mai mari, în funcție de nevoia locală, și nu 8+1 locuri, așa cum era prevăzut inițial în PNRR, iar achiziția va fi făcută prin intermediul consiliilor județene.

2 COMENTARII

  1. […] La Palatul Victoria au fost semnate contractele de finanțare pentru achiziția de microbuze școlare electrice destinate elevilor sdin 1.200 de localități, investiție finanțată prin PNRR. Alocarea financiară a fost de 250 de milioane de euro, fără TVA, iar la valoarea contractelor se adaugă și cofinanțarea (variată) din partea Consiliilor județene de aproape 7,5 milioane de […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here