Acasă Interne Misiunile de weekend ale pompierilor salvatori  

Misiunile de weekend ale pompierilor salvatori  

DISTRIBUIȚI

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au fost prezenți la datorie pentru intervenția promptă la cele 5.230 de solicitări primite din partea populației, la nivel național.

Astfel, în decursul celor trei zile, pompierii au acționat pentru stingerea a aproximativ 700 de incendii, înregistrate la nivel național, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale. Peste 80% dintre acestea au fost la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri), suprafața de teren afectată fiind de peste 2.000 de hectare.

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, echipajele SMURD au oferit sprijin pentru 4.000 de persoane, aflate în dificultate, în urma celor 4.059 de solicitări primite. Totodată, în perioada de referință, 16 persoane au fost salvate din situații critice.

Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, eforturile colegilor noștri s-au concentrat și asupra protecției comunităților și a bunurilor acestora, sens în care, echipajele operative au intervenit în aproximativ 500 astfel de situații.

O atenție deosebită a fost acordată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 12 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturismele avariate.

NU UITAȚI!

Cetățenii dețin obligația să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate.

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Au fost situaţii când, în urma unor astfel de incendii, s-au înregistrat victime omeneşti din cauza propagării focului sub acţiunea vântului.

Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, chiar soldate cu victime, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum.

Siguranța fiecăruia dintre noi depinde de cunoștințele și acțiunile noastre. Accesați platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, care este disponibilă, gratuit, din App Store și Google Play.

 

 

3 COMENTARII

  1. […] În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au fost prezenți la datorie pentru intervenția promptă la cele 5.230 de solicitări primite din partea populației, la nivel național. Astfel, în decursul celor trei zile, pompierii au acționat pentru stingerea a aproximativ 700 de incendii, înregistrate la nivel național, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here