Acasă Info Local MULTI SOFERI BLOCATI LA AFUMATI

MULTI SOFERI BLOCATI LA AFUMATI

DISTRIBUIȚI

MAI a mobilizat peste 9.000 de angajați cu aproximativ 4.500 mijloace tehnice pentru gestionarea tuturor situațiilor de urgență

Ca urmare a avertizărilor meteorologice de vreme severă, pe parcursul nopții, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost coordonate și monitorizate acțiunile desfășurate în sprijinul populației, prin Centrul Național de Conducere Integrată, completat cu grupa operativă din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și cu personal din cadrul Ministerului Transporturilor.drum-inchis

Pentru gestionarea operativă a oricăror situații care ar putea pune în pericol viața oamenilor, ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela DAN, a solicitat încă de ieri activarea comitetelor pentru situații de urgență din județele vizate de avertizările de ninsoare puternică și viscol.

MAI a mobilizat peste 9.000 de angajați cu aproximativ 4.500 mijloace tehnice pentru gestionarea tuturor situațiilor de urgență.

O primă măsură a avut în vedere transportul preventiv al persoanelor care beneficiază de dializă și al femeilor gravide. Astfel, în ultimele 12 ore, au fost transportate către unități spitalicești 622 de persoane care necesitau dializă și 126 de femei gravide.

 De asemenea, pe parcursul nopții, angajații MAI împreună cu echipajele de deszăpezire au intervenit în județele Călărași, Buzău, Constanța, Teleorman, Ialomița, Sibiu, Prahova, Harghita pentru salvarea persoanelor blocate în autoturisme sau autocamioane.

Datorită intervențiilor prompte ale angajaților MAI și ai CNAIR, în niciuna dintre aceste situații nu s-au înregistrat victime, autoturismele și autocamioanele fiind repuse în scurt timp în circulație.

Ministerul Afacerilor Interne adresează un apel șoferilor să evite, pe cât posibil, deplasările în această perioadă. Dacă totuși deplasarea nu poate fi evitată, șoferii sunt rugați să colaboreze cu poliția și să înțeleagă faptul că decizia închiderii anumitor tronsoane de drum este luată pentru siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic. Având în vedere dinamica din teren, MAI recomandă cetățenilor să se informeze permanent asupra stării drumurilor pentru a evita să se expună unor situații care le-ar putea periclita siguranța.

Pentru prevenirea unor situații periculoase pentru viața oamenilor au fost închise preventiv Autostrada A2, toate drumurile naționale din județele Constanța, Brăila, Călărași, Ialomița și Tulcea, precum și cele mai  multe  drumuri naționale, județene sau comunale din județul Buzău.

Până la acest moment, nu au fost înregistrate situații în care să fie necesară evacuarea persoanelor din locuințe. De asemenea, s-a solicitat sprijin de la Ministerul Apărării Naționale pentru intervenția pe trei sectoare de drum din județul Constanța. Totodată, aeroporturile Mihail Kogălniceanu din Constanța, Arad și Baia Mare sunt închise pentru curățarea pistelor. Toate porturile de la Marea Neagră au fost închise.

Pompierii au intervenit în această dimineaţă pentru a îndepărta doi copaci care au căzut în Capitală din cauza viscolului, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov. Potrivit sursei citate, unul dintre copaci a căzut pe un autoturism, pe Şos. Colentina nr. 62, iar altul pe carosabil, pe Calea Moşilor.

Intervenții

Efectivele din cadrul MAI au intervenit pe parcursul întregii nopți pentru salvarea unor persoane care necesitau asistență medicală de urgență.

Astfel, o femeie gravidă în opt luni din localitatea Perișoru, județul Călărași, a fost transportată cu o autospecială de prim ajutor SMURD către spitalul din Slobozia, deplasarea fiind asistată de către echipaje ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructuri Rutiere (CNAIR).

De asemenea, o altă femeie însărcinată a fost blocată în localitatea Lehliu Sat. În jurul orei 7.00, pompierii împreună cu o asistentă de la Serviciul de Ambulanță au ajuns la ea cu un camion. Femeia a fost transportată către ambulanța aflată în afara localității pentru că nu a putut pătrunde din cauza zăpezii.

Un echipaj de la ambulanță a fost solicitat să intervină pentru transportul la spital al unui copil din localitatea vrânceană Mihălceni, jud. Vrancea. Ambulanța este ajutată de echipajele de deszăpezire să înainteze spre Focșani. Se acționează și pentru escortarea către spitalul din Lehliu a unei ambulanțe care a preluat doi pacienți din localitatea Fundulea din Călărași. Pacienții sunt în stare bună.

Patru persoane au fost salvate în județul Harghita după ce autoturismul cu care se deplasau a rămas blocat între localitățile Lacul Roșu și Tulgheș.

Blocați la Afumați

În zona localității Afumați, jud. Ilfov, mai mulți conducători auto au rămas blocați sau au derapat cu autoturismele. Au fost trimise echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București- Ilfov care intervin în sprijinul persoanelor aflate în dificultate.

 Pe autostrada București – Constanța, la km 75, poliția a trimis echipaje care au organizat o coloană formată dintr-un microbuz și cca 40 de autovehicule, pentru a le escorta către o zonă sigură.

Peste 640 persoane cu afecțiuni medicale și 170 de femei însărcinate au fost evacuate preventiv din zonele afectate de ninsori și transportate la unitățile spitalicești pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

În condiţiile ninsorilor viscolite din ultimele ore, peste 4400 pompieri cu peste 1000 de  utilaje și mijloace tehnice acționează pentru înlăturarea consecinţelor fenomenelor meteorologice periculoase. În sprijinul acestora, încă 3.200 de salvatori sunt la datorie pentru gestionarea efectelor înregistrate în județele afectate de vremea rea.

În această dimineață, Administrația Națională de Meteorologie a emis  un Cod Roșu de viscol valabil pentru județele Buzău, Brăila, Ialomița, Constanța, Călărași și Tulcea, fiind vizate intensificări ale vântului, cu rafale de peste 85 km/h, zăpadă puternic viscolită  și troienită, care conduc la vizibilitate redusă. Ulterior, acesta a  fost prelungit pentru județele Buzău, Brăila și Vrancea, până la ora 16.00, respectiv pentru județele Constanța și Tulcea, până la ora 18.00.

În aceste zone, au fost dispuse, de îndată, măsuri preventive de restricționare temporară a traficului rutier pentru prevenirea eventualele blocaje care pot pune în pericol viața și sănătatea persoanelor.

O situație specială s-a înregistrat pe autostrada A2, la km 77, în zona județului Călărași, unde o coloană formată din aproximativ 50 autoturisme înaintează cu dificultate din cauza vizibilității reduse și a viscolului puternic. Coloana este deschisă de către un utilaj de deszăpezire, însă condițiile meteo nefavorabile îngreunează deplasarea. Până în acest moment, persoanele din autoturisme nu au semnalat probleme medicale sau de altă natură.

De asemenea, pompierii constănțeni au intervenit în sprijinul autorităților administrație publice locale pentru recuperarea celor peste 60 de persoane  surprinse de viscol în autoturisme. La misiunile de salvare s-a  intervenit cu sprijinul utilajelor Regiei Județene de Drumuri si Poduri și ale Direcției Regionale Drumuri si Poduri Constanta.

La această oră, din cauza condițiilor meteo nefavorabile în continuă evoluție, mai multe localități din județele aflate sub incidența codurilor de vreme rea au rămas fără alimentare cu energie electrică. Echipe specializate sunt în teren pentru ca situația să fie remediată în cel mai scurt timp.

Încă din cursul zilei de ieri, la nivelul județelor în care au fost prognozate fenomene meteo periculoase au fost adoptate măsuri speciale, prin suplimentarea efectivelor de pompieri și dislocarea unor categorii de utilaje grele care au posibilitatea să acționeze în zonele greu accesibile.

Pentru gestionarea, în cele mai bune condiții, a situațiilor care pot apărea pe timpul  manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, de la inspectoratele pentru situații de urgență care nu sunt sub atenționări de fenomene meteo periculoase au fost suplimentate 18 autospeciale și șenilate care acționează în cele 7 județe aflate sub incidența avertizărilor de vreme rea (Brăila, Buzău, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Teleorman și Tulcea).

De asemenea, pentru optimizarea misiunilor de răspuns, la nivelul Inspectoratului  General pentru Situații de Urgență va fi dispusă măsura suplimentării mijloacelor de intervenție specifice cu autofreze care vor fi dislocate în zonele afectate.

O altă măsură preventivă dispusă în aceste județe a fost preluarea și transportarea la unitățile spitalicești a persoanelor care ar putea avea nevoie de asistență medicală de specialitate, în principal femei însărcinate și persoane dializate.

Totodată, inspectoratele pentru situații de urgență din județele aflate sub avertizări au activat Centrele Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției, care au în componență reprezentanți de la toate structurile Ministerului Afacerilor Interne, precum și de la celelalte instituții care au atribuții în gestionarea acestor evenimente.

La nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a fost activată grupa operativă încă de la intrarea în vigoare a avertizărilor meteo, fiind monitorizată permanent situația din județele afectate de ninsori. Dacă situația din teren o va impune, pot fi suplimentate efectivele și mijloacele tehnice în zonele afectate, de la inspectoratele care nu se află sub avertizări.

Pentru evitarea situațiilor extreme ce pot pune în pericol viața şi sănătatea celor implicați – victime şi salvatori deopotrivă, facem apel la persoanele aflate în zonele vizate de avertizările meteorologice să respecte indicațiile personalului ce acţionează pentru limitarea efectelor acestor fenomene periculoase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here