Acasă Politic Multilateralismul, pas cu pas

Multilateralismul, pas cu pas

DISTRIBUIȚI

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a participat marți, 23 mai 2023, la Valencia, la lansarea formatului Trilateralei România-Polonia-Spania, ,,Valencia Trio”.

Reuniunea a fost găzduită de ministrul afacerilor externe, afacerilor europene și cooperării al Spaniei, José Manuel Albares Bueno, Polonia fiind reprezentată de  ministrul afacerilor externe, Zbigniew Rau.

Ministrul Aurescu a salutat, în discuțiile trilaterale, excelentele relații bilaterale ale României cu Spania și Polonia, marcate de contacte politico-diplomatice la toate nivelurile între cele trei țări, în cadrul unor parteneriate strategice dinamice și cuprinzătoare, dar și ca o manifestare a cooperării apropiate între cele trei țări la nivelul UE și NATO.

La propunerea ministrului Bogdan Aurescu, cei trei miniștri au decis ca reuniunile Trilateralei să aibă loc anual, la nivel ministerial, România lansând invitația de a găzdui următoarea reuniune, invitație acceptată cu plăcere de omologii spaniol și polonez. Totodată, cei trei șefi ai diplomațiilor au semnat Declarația Comună  de la Valencia între Republica Polonă, România și Regatul Spaniei.

Reuniunea inaugurală a Trilateralei a prilejuit discuții cuprinzătoare ale miniștrilor de externe, atât în planul relațiilor dintre cele trei state, precum și pe teme relevante de pe agenda UE, alături de subiecte de actualitate ale agendei NATO și de securitate la nivel euroatlantic.

Astfel, în domeniul afacerilor europene, ministrul Aurescu a abordat subiectul aderării României la spațiul Schengen, șefii diplomațiilor spaniolă și polonă reconfirmând sprijinul activ și constant acordat României în atingerea acestui obiectiv, precum și angajamentul de implicare pe mai departe în identificarea unei soluții constructive la nivel european. Ministrul spaniol de externe a subliniat că aderarea României la Schengen va figura printre prioritățile Președinției spaniole a Consiliului UE.

Ministrul Aurescu a agreat, împreună cu omologii săi, consolidarea cooperării și a coordonării în domenii de interes la nivelul UE, cu accent pe prioritățile viitoarei Președinții spaniole a Consiliului Uniunii Europene, în cel de-al doilea semestru al anului 2023.

Totodată, cu ocazia discuțiilor de la Valencia, cei trei miniștri au reconfirmat nivelul foarte bun al cooperării celor trei state în cadrul NATO. Astfel, ministrul Aurescu a realizat împreună cu colegii săi un schimb aprofundat de opinii privind situația de securitate generată de războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și modul în care acest război afectează statele din vecinătate, în special Republica Moldova. De asemenea, cu privire la contracararea provocărilor de securitate pe Flancul Sudic al Alianței, cei trei miniștri au discutat perspectivele de cooperare a celor trei țări în cadrul Alianței, cu accent pe obiectivele urmărite în pregătirea Summitului NATO de la Vilnius, din 11-12 iulie 2023.

2 COMENTARII

  1. […] Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a participat marți, 23 mai 2023, la Valencia, la lansarea formatului Trilateralei România-Polonia-Spania, ,,Valencia Trio”. Reuniunea a fost găzduită de ministrul afacerilor externe, afacerilor europene și cooperării al Spaniei, José Manuel Albares Bueno, Polonia fiind reprezentată de  ministrul afacerilor externe, Zbigniew Rau. Ministrul Aurescu a salutat, în discuțiile trilaterale, excelentele […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here