După ce Dumnezeu, aşa cum spune Biblia, a creat pământul (la început gol) şi l-a populat ulterior cu oameni, aceştia au început să se adapteze condiţiilor create. Se spune că prima acţiune conştientă a omului a fost să ridice o piatră şi să o arunce în ferocele animale care-l vânau. Acesta a fost un modest început. Au urmat altele: descoperirea roţii, stăpânirea focului, apoi prelucrarea pietrei, a metalelor… Evoluţia umană a avut mereu şi mereu, cel puţin din punct de vedere al progresului tehnic, o evoluţie ascendentă. Descoperirea electricităţii şi a motorului au însemnat un pas uriaş pentru omenire. Unde s-a ajuns astăzi? În Cosmos, pe Lună (ambele cu variante umane) pe Marte şi în alte spaţii galactice în variante (deocamdată) tehnice. Evoluţia tehnică din ultimul secol este uluitoare. Să luăm un exemplu: la mijlocul secolului trecut, primul calculator electronic, ocupa 3 (trei) etaje. Astăzi, un calculator de o capacitate şi viteză, mult, mult mai mari, poate fi plasat, lejer, pe un birou.
Dar, dincolo de aceste realizări tehnice de ”vârf”, foarte sumar pezentate, ce a stat la baza incredibilei evoluţii materiale a speciei umane? Răspunsul este simplu: munca fizică. Fără acest „exerciţiu uman istoric” omenirea nu ar fi ajuns acolo unde este astăzi. Şi trebuie să ne gândim la „vârfurile” (de excepţie) ale muncii fizice umane din trecute vremuri: piramidele din Egipt, Marele Zid chinezesc, „Cele şapte minuni ale lumii”, construcţiile maiaşe, viaductele romane, marile catedrale din Europa de Vest… Toate însemnau, indiscutabil, inteligenţă dar şi multă, multă muncă fizică. Să ne gândim ce efort uriaş a fost necesar aici, pe teritoriul ţării noastre, pentru a fi construită acea bijuterie a antichităţii, podul roman de peste Dunăre din dreptul oraşului Drobeta Turnu Severin, operă a renumitului arhitect Apolodor din Damasc.
Dar să părăsim istoria şi să ne întoarcem pe plaiurile noastre mioritice. Celebrul roman al lui Panait Istrati, „Ciulinii Bărăganului”, ne prezintă „grânarul Europei” de mai târziu, evident, plin de… ciulini. Cum s-a putut, mai târziu, ca acest imens… „Bărăgan” să fie cultivat? Prin multă, multă muncă. Nu cu tractoarele, semănătorile, combinele, secerătorile de mai târziu. Ci cu plugul, boii, caii, sapele şi, mai ales, oamenii cei truditori. Ne povesteau cei bătrâni (acum trecuţi în lumea amintirilor) cum plecau de acasă, chiar şi o săptămână, în perioada muncilor agricole, pe vastele întinderi ale Bărăganului. Acolo munceau, acolo mâncau, acolo se odihneau, acolo dormeau. Este binecunoscut episodul din romanul „Moromeţii” al lui Marin Preda, când, Ilie Moromete, obişnuit cu discuţiile din „Poiana lui Iocan”, şi-a căutat parteneri de discuţie pe câmp, s-a întors la vremea mesei, a găsit fasolea tocmai fiartă, a luat o lingură de fasole şi… s-a fript. Replica lui faţă de nevastă: „De ce nu spui, fă, că frige?!”… Episodul din romanul lui Marin Preda nu este fantezie. Este realitatea acelor timpuri. Dar azi? Azi se evită, cu ostentaţie şi dispreţ, orice efort fizic în ciuda omniprezentei reclame: „Faceţi mişcare cel puţin 30 de minute pe zi”. Oh, Doamne, ce înseamnă “mişcare 30 de minute” faţă de efortul fizic făcut de înintaşii nostri!? Pentru ei duminica era chiar o… sărbătoare, în primul rând, pentru că se odihneau. Apoi erau sărbătorile de „peste rând” care constituiau, şi ele, o adevărată binefacere, un bun prilej pentru aceeaşi odihnă atât de necesară pentru refacerea forţelor în vederea muncilor din zilele următoare care băteau insistent şi constant la uşa lor. Şi aceste sărbători au fost introduse, în timp, cu un scop pragmatic, bine determinat: odihnă pentru multă muncă. Noi, cei mai în vârstă, facem un exerciţiu de memorie şi ne amintim cum arăta Ilfovul nostru prin anii 1950, apoi prin 1970, continuăm cu 1990 şi să ne oprim la anul de graţie, 2014… Schimbările sunt atât de profunde cât, citim şi noi în istorie, nu s-au produs în multe, multe sute de ani. La baza lor a stat (şi) multă muncă fizică. Şi, în final, o întrebare firească: unde va ajunge omenirea? ”La început Dumnezeu a făcut cerurile si pământul/ Pământul era pustiu şi gol…” Aşa era atunci. Dar acum?
– VASILE BOLBOJA
