Acasă Social Nicolae Ciucă: Angajamentul nostru este să reușim ca, indiferent de cine va...

Nicolae Ciucă: Angajamentul nostru este să reușim ca, indiferent de cine va fi la guvernare, cine va fi la conducerea instituțiilor, programele care sunt asumate să poate să aibă continuitate

DISTRIBUIȚI

Ediţia a II-a a Forumului Studenţilor Români de Pretutindeni a fost deschisă miercuri la Palatul Victoria, în cadrul unei ceremonii la care a participat și premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu.

Timp de cinci zile, peste 150 de studenți din străinătate și din România vor dezbate probleme de actualitate în domenii precum sănătate, justiție, educație, muncă și economie.

Proiectul urmărește implicarea activă a tinerilor în proiecte concrete ce pot contribui la dezvoltarea României.Soluțiile lor vor fi cuprinse într-o rezoluție ce va fi înaintată autorităților.

Declarația premierului Nicolae Ciucă :

 ”Doamnelor, domnilor, mă bucur foarte mult că avem posibilitatea să desfășurăm această activitate. Venind mai de dimineață, am putut să constat că erau deja tineri care, la ora 7.00, erau aici prezenți în sală, ceea ce cred că reprezintă un interes crescut pentru o astfel de activitate. Forumul Studenților Români de Pretutindeni reprezintă, pentru mine, o structură cu care mă văd pentru prima dată; este o formă de organizare care are o relevanță cât se poate de importantă pentru tot ceea ce și-a propus Guvernul român vizavi de proiectul de țară. Am avut o discuție la începutul mandatului cu domnul Borbély, care răspunde, la nivelul Guvernului, de programul „România durabilă” și printre structurile pe care dumnealui le-a menționat a fost și Forumul Studenților Români de Pretutindeni. Sigur, la vremea respectivă, fiind doar o discuție introductivă pentru ceea ce însemna înțelegerea modului în care funcționează instituțiile de la nivelul Guvernului, am înțeles-o ca fiind parte din prioritățile pe care le-au avut pe agendă pentru ceea ce înseamnă „România 2030”.

Astăzi desfăşurăm acest forum într-o perspectivă în care am reuşit să identificăm o serie întreagă de proiecţii pe care noi ni le-am asumat şi pe care vrem să le ducem mai departe şi să le consolidăm, în deplină relaţie şi dialog continuu cu toate organizaţiile şi toate structurile asociative de acest fel. Am avut diverse analize prin care căutăm soluţii pentru a pune în valoare tot ceea ce este mai important şi mai relevant pentru proiectele noastre. Ne-am propus foarte mult să folosim tot ceea ce înseamnă componenta aceasta de relaţionare cu cei care performează cu adevărat în domeniile de activitate. Am desfăşurat o serie de activităţi cu tinerii din toate domeniile de activitate. Am avut o vară în care ne-am bucurat foarte mult de rezultatele pe care elevii români le-au obţinut la concursurile şi olimpiadele la care au participat. Şi, împreună cu domnul ministru Cîmpeanu, care sper să ajungă în timp oportun, am reuşit să identificăm şi să începem acele modificări prin care, cu adevărat, să recunoaştem acest nivel excepţional pe care tinerii din România au reuşit să-l demonstreze atât în ţară, dar şi în afara ţării. Dumneavoastră faceţi parte din acest element căruia nouă ne place să-i spunem excepţional, de reprezentare, desfăşurându-vă activitatea, studiind în diverse universităţi din Europa şi din lume.

Pe de-o parte, ne bucurăm foarte mult și suntem mândri de reușita dumneavoastră. Pe de altă parte, avem acea temere legată de revenirea dumneavoastră acasă. Pentru că, oricât de mult ne-am strădui să dezvoltăm proiecte, să punem în practică programe, toate acestea au o coerență și o finalitate doar prin intermediul oamenilor. Oameni care, atunci când avem nevoie de ei, din păcate, câteodată trebuie să-i căutăm destul de bine pentru a putea să ne atingem nivelul de ambiție și să facem în așa fel încât să reușim să atingem standarde, așa cum dumneavoastră le întâlniți astăzi în universitățile unde vă desfășurați activitatea. Toate aceste chestiuni sunt legate de un parcurs, așa cum spuneam, asumat prin care ne dorim să dezvoltăm România. România se dezvoltă pentru oameni și prin oameni. Am să fac apel la istorie, pentru că primii români care au studiat în afara țării și au putut să meargă să studieze în universități din Franța, din Germania, din Anglia, din Austria, atunci când au revenit în țară avut un vis. Unii dintre ei au reușit să-l vadă împlinindu-se, alții nu. Cred că spiritul celor care, la vremea respectivă, la jumătatea secolului al 19-lea, își doreau să vadă România unită, își doreau să vadă România dezvoltându-se, nu a dispărut. Sunt convins că și dumneavoastră, dincolo de tot ceea ce înseamnă efortul personal și oportunitățile pe care le avem astăzi, aveți nevoie de încrederea pe care statul român poate să v-o ofere pentru a fi parte la un alt proiect, care nu cred că este deloc un proiect complicat, și anume la proiectul prin care ne dorim ca țara noastră să poată să ajungă la acele standarde prin care să nu mai existe această diferenţă sesizabilă, destul de uşor, din păcate, astăzi, între ceea ce înseamnă activitatea de zi cu zi din țara noastră şi din celălalte ţări dezvoltate din vestul Europei, acolo unde există instituţii aşezate, acolo unde există administraţie aşezată şi unde relaţia dintre cetăţean şi instituţiile statului este una cât se poate de normală, de firească şi unde nu se mai scurge atât de mult timp pentru a putea să se rezolve problemele cetăţenilor.

Consider că toate aceste aspecte sunt în responsabilitatea noastră, a celor care astăzi ne-am asumat să guvernăm ţara şi consider că este, de asemenea, responsabilitatea noastră să deschidem aceste linii, să oferim aceste platforme de comunicare şi relaţionare între instituţiile, între administraţia statului şi cei care, cu adevărat, pot să contribuie la acest nivel de ambiţie. Pentru că vorbeam de istorie, atunci lucrurile nu erau chiar atât de simple, pentru că existau graniţe, exista o serie întreagă de oprelişti. Astăzi putem spune că România are frontierele deschise, România este parte a Uniunii Europene și beneficiază de aceleaşi drepturi şi oportunităţi. Dumneavoatră beneficiaţi de aceste facilităţi astfel încât să puteţi să circulaţi şi să învăţaţi oriune în Europa şi în lume, dar asta nu este suficient. Avem nevoie ca toate aceste oportunităţi să fie puse în valoare pentru ca ţara noastră să se transforme într-un pol de atracţie pentru fiecare dintre dumneavoastră, iar ca atunci când veţi putea să aveţi dorinţa şi voinţa să reveniţi acasă, să putem împreună să punem umărul la tot ceea ce înseamnă împlinirea aşteptărilor şi a visului pe care sunt convins că dumneavoastră îl aveţi.

Nu doresc să folosesc cuvinte mari, cred că această activitate trebuie să fie una cât se poate de simplă, cât se poate de transparentă. Este important să creăm acel cadru prin care să facem o Românie funcţională, să avem convingerea că, prin ceea ce reuşim să realizăm, putem face ca instituţiile statului să funcţioneze, iar relaţia dintre stat şi cetăţean să fie una cât se poate de simplă şi de onestă, să avem acea motivaţie interioară şi acea bucurie ca, acolo unde ne desfăşurăm activitatea, să punem să ne stabilim şi să ne asumăm obiective şi să fim convinşi că, prin ceea ce facem, avem cu adevărat contribuţia noastră. Şi nu este nevoie de contribuţii mari, deosebit de consistente, este nevoie de contribuţii mici, dar puse una lângă alta să realizeze, aşa cum spuneam, acel obiectiv important pentru noi de modernizare şi reformă a statului. Am avut activităţi şi întâlniri cu tinerii. Cu puţin timp în urmă, atunci când am sărbătorit Ziua Tineretului, am avut invitaţi la Guvern tineri din toate domeniile de activitate şi i-am lăsat pe fiecare dintre ei să vorbească şi să interacţioneze cu membrii Guvernului. A fost atât de plăcută atmosfera şi atât de normal dialogul încât am luat decizia ca, împreună cu ei, să constituie un guvern al tinerilor. Şi i-am lăsat să vină cu o serie întreagă de propuneri, întâlnindu-ne periodic cu ei, astfel încât să vedem în ce fel programul nostru de guvernare şi liniile noastre de efort se întâlnesc cu aşteptările pe care ei le au. Funcționează, așa cum vă spuneam, de aproximativ două luni de zile. În toamna aceasta o să avem din nou o întâlnire cu ei la masa Guvernului și sper să avem pentru prima dată și să dăm publicității un material închegat cu ceea ce își doresc ei de la nivelul acestui guvern virtual. Nu am să vă cer o chestiune care să se reflecte în aceeași imagine, în schimb vă provoc să avem de la dumneavoastră propunerile care să contribuie la tot ceea ce înseamnă parcursul activității guvernamentale, propuneri care să fie susținute și pe care să le susțineți de aici înainte, indiferent cine va fi la guvernare, astfel încât să existe această agregare între ceea ce reprezintă astăzi un proiect guvernamental, cu angajamente politice, cu ceea ce înseamnă așteptările și viziunea celor care nu peste mult timp vor ocupa funcții în aparatul guvernamental și își vor asuma responsabilitatea conducerii diverselor instituții guvernamentale sau neguvernamentale, care împreună  construiesc proiectul de țară și contribuie fundamental la punerea în aplicare a programelor pe care noi le asumăm politic.

Am avut, de asemenea, o asumare la nivelul Guvernului – și sunt convins că domnul ministru va spune mult mai multe și mult mai aplicat – pe marginea adoptării noului pachet de legi ale educației, pachet de legi care se înscrie în proiectul de țară „România educată”. Dacă nu mă înșel, domnule ministru, așa cum spuneați, astăzi încheiați cea de-a 75-a activitate de dezbatere a acestui pachet de legi. Vă spuneam că le-am asumat și am discutat cât se poate de responsabil, pentru că, dacă vrem cu adevărat să pornim această schimbare, atunci ea nu poate să înceapă decât de la Educație, de la tot ceea ce înseamnă partea de transformare și de modernizare a sistemului de educație din România. Sunt convins că odată ce vor fi finalizate dezbaterile pe acest pachet și va fi înaintat de către Guvern Parlamentului, parcursul în care va fi aprobat nu va fi unul foarte lung pentru că el trebuie să înceapă să producă efecte. Noi ne-am asumat ca, odată ce a fost pus în aplicare, cu tot ceea ce înseamnă transformările din interiorul sistemului și partea de bugetare, să se încheie în anul 2027. Concomitent cu acest aspect legislativ, este foarte important ceea ce facem astfel încât el să fie finanțat corespunzător, pentru că reglementările au consistența lor, dar nimic nu se poate face fără o alocare bugetară pe măsură.

În momentul de față, așa cum arată proiecția pentru acest orizont de timp, vom reuși să ducem toate liniile de finanțare, astfel încât să poată să se îndeplinească, iar acolo unde vom avea nevoie de o finanțare mai mare, ea să se producă mai devreme. Noi am gândit într-un fel, vedem totuși că dinamica activităților, dinamica schimbărilor, a transformărilor este cu totul alta și de fiecare dată a surprins prin ceea ce a însemnat partea aceasta de impact. Suntem în măsură ca, așa cum arată astăzi proiecția de implementare, să avem tot ceea ce ne trebuie astfel încât să poată să fie aplicat. Doar legile educației nu pot produce efecte unilateral și atunci sunt celelalte aspecte care trebuie agregate. Aș da exemplu aici doar componenta de cercetare-dezvoltare și din păcate, în acest moment, cercetarea științifică în România beneficiază de o finanțare, aș putea spune, insignifiantă. Ca atare, există o proiecție la nivelul Ministerului Cercetării. Şi aici va trebui să avem o decizie legată de modalitatea în care realizăm congruența între activitatea desfășurată la nivelul Ministerului Cercetării și Digitalizării și activitatea de cercetare care se desfășoară la nivelul Ministerului Educației.

Spuneam că voi da doar acest exemplu pentru că este, din punctul meu de vedere, cât se poate de important. Nu putem să vorbim de educație, de a ține pasul cu dinamica dezvoltării și dinamica impactului pe care îl are astăzi tehnologia, fără să putem să asigurăm condiții cel puțin similare în tot ceea ce înseamnă partea aceasta de cercetare-dezvoltare. Ca să nu mai vorbim de ceea ce înseamnă digitalizarea. Sunt proiecte cât se poate ambițioase și cred că esența a tot ce noi ne propunem, este coerența. Pentru că, de fiecare dată, au existat angajamente, au existat asumări care au avut un anume parcurs, ulterior, după ce sa produs o schimbare de guvern sau la nivelul conducerii instituțiilor respective, a plecat totul de la început ca și când nu ar fi existat nimic. Ca atare, angajamentul nostru este să reușim ca, indiferent de cine va fi la guvernare, cine va fi la conducerea instituțiilor, programele care sunt asumate să poate să aibă continuitate fără să avem acele sincope care, din păcate, au produse aceste întârzieri. Am convingerea că această coerență se poate asigura din tot ceea ce înseamnă acel dialog despre care am vorbit, dialog pe care trebuie să îl continuăm și să-l susținem cu tot ceea ce înseamnă mediul asociativ, instituții, forum – cum este al dumneavoastră și, desigur, cu toată societatea civilă, pentru că programele atunci vor avea consistența voinței și angajamentului întregii societăți și nu al unei instituții. Ca să lăsăm timp pentru întrebări și răspunsuri am să mă apropii de final, dorind să subliniez că sunt cât se poate de onorat pentru faptul că ați venit atât de dimineață la această întâlnire.

Suntem cât se poate de mândri de rezultatele pe care dumneavoastră, prin efortul personal, prin dedicare, prin ambiţie, aţi ajuns să studiaţi în cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din lume şi vă rog să faceţi în aşa fel încât acolo, o perioadă scurtă de timp, să vă gândiţi la ţară, să vă gândiţi că oricând avem nevoie de tot ceea ce poate să însemne contribuţia şi viziunea dumneavoastră, pentru ca într-adevăr împreună să dezvoltăm România. Vă mulţumesc şi vă doresc mult succes în tot ceea ce faceţi şi în tot ceea ce vă propuneţi! Sper ca, prin fapte şi prin realităţi, să diminuăm acea temere că tinerii români care studiază afară nu vor reveni acasă. Asta este temerea noastră cea mai mare. Ne dorim foarte mult să vă întoarceţi acasă şi să punem umărul împreună la tot ceea ce înseamnă responsabilitatea proiectului de ţară. Vă mulţumesc!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here