Acasă Interne Autospeciale de patrulare 4×4 pentru teren dificil, achiziționate din fonduri europene nerambursabile...

Autospeciale de patrulare 4×4 pentru teren dificil, achiziționate din fonduri europene nerambursabile pentru dotarea Poliţiei de Frontieră Române

DISTRIBUIȚI

 Primul lot de autospeciale de patrulare 4×4 pentru teren dificil, achiziționate din fonduri europene nerambursabile, prin Fondul de Securitate Internă, a intrat în dotarea Poliţiei de Frontieră Române. Autovehiculele noi, dotate la standarde de ultimă generație, sunt destinate efectuării misiunilor specifice de patrulare în condiţii off-road, fiind menite să asigure o capacitate sporită de progresiune în teren greu accesibil, având ca scop creşterea eficienţei misiunilor executate şi a calităţii supravegherii frontierei terestre.

Astfel, primul lot, format din 12 mijloace de mobilitate terestră, a intrat în dotarea Poliției de Frontieră Române. Acest lot face parte din completul de 50 de autospeciale marca Ford Ranger Double Cab Raptor, destinate supravegherii zonelor de frontieră, care vor intra în perioada următoare în dotarea Poliției de Frontieră Române, în cadrul unui contract în valoare de aproximativ 16 milioane lei, finanțat din fonduri externe nerambursabile, prin Fondul de Securitate Internă. Următoarele 38 de autovehicule urmează sa fie recepționate până la sfârşitul acestui an.

Autovehiculele sunt destinate efectuării misiunilor specifice de patrulare în condiţii off-road pentru asigurarea capacităţii sporite de progresiune în teren greu accesibil și în condiții meteo-climatice defavorabile, în vederea unui control mai eficient al fenomenului infracțional transfrontalier, respectiv combaterea și prevenirea migrației ilegale, respectiv a contrabandei cu produse accizabile.

Cu această ocazie, ministrul afacerilor interne, Lucian Nicolae Bode a subliniat: „România se află în plin proces de aderare la Spațiul Schengen. Fiecare mișcare, acțiune, decizie, trebuie bine calibrate pentru atingerea obiectivului strategic de a deveni cât mai curând țară membră Schengen. Este o prioritate pentru România, iar criza umanitară și de securitate la care am răspuns imediat și am arătat o solidaritate exemplară ne-a oferit vizibilitate și a generat o serie de oportunități privind aderarea României la Spațiul Schengen. Sunteți parte în acest efort comun și aveți obligația să consolidați capacitatea instituțională a Poliției de Frontieră de a se moderniza și de a face față provocărilor vremurilor pe care le traversăm. Iar din această perspectivă, Poliția de frontieră este garantul integrării frontierelor naționale și ale frontierelor externe ale Uniunii Europene

Totodată, ministrul Lucian Nicolae Bode i-a îndemnat pe polițiștii de frontieră să continue inițiativele de acest fel apreciind: „Vă încurajez să vă dezvoltați și perfecționați continuu pentru a confirma și pe mai departe valoarea acestei structuri esențiale în arhitectura instituțională de siguranță si securitate a statului român.(…) Cu cât crește capacitatea operațională de intervenție și nivelul de dotare a structurilor MAI, cu atât se câștigă la capitolul eficiență a misiunilor pe teren”.

De asemenea, inspectorul general al Politiei de Frontieră, comisar șef de poliție Victor-Ștefan Ivașcu, a specificat faptul că “dotarea cu echipamente moderne de patrulare şi intervenţie este nu doar o necesitate, ci şi o obligaţie, ținând cont de dinamica fenomenului infracţional transfrontalier care indică utilizarea unor mijloace tehnologice moderne. Iată de ce, şi în viitor, urmărim să întărim componenta aceasta a supravegherii frontierei, cu achiziţii de echipamente de supraveghere fixă, dar şi echipamente de supraveghere mobilă, precum autospeciale, drone, ambarcaţiuni performante sau camere de supraveghere locală”.

Totodată, “este pentru prima dată când un model din gama Ford Performance intră în dotarea unei instituții a statului și felicit Inspectoratul General al Poliției de Frontieră pentru alegerea făcută. Sunt sigură că Ford Ranger Raptor va face față cu brio celor mai dificile sarcini impuse de activitatea specifică în asigurarea siguranței și securității granițelor României.

Datorită capacităților sale redutabile, Ford Ranger Raptor va fi partenerul de încredere al celor care îl vor conduce, fiind nu doar un model robust și performant, ci și unul foarte apreciat pentru fiabilitatea sa”, a declarat Roxana Capătă, Managing Director Ford Romania.

Autovehiculul de bază Ford Ranger Double Cab Raptor este dotat cu un sistem de transmisie 4×4 pentru condiții off-road, având întreaga suspensie reproiectată (amortizoare cu capacități crescute de preluare), troliu montat în partea frontală acţionat electric și proiectoare led cu intensitate de 5000 lumeni pentru supravegherea zonelor de frontieră.

Autospecialele sunt destinate spre a fi folosite de către structurile operative în zone cu teren neamenajat, greu accesibil sau chiar zone inundate, având o multitudine de caracteristici tehnice de înaltă performanță. Printre acestea este admisia de aer a motorului supraînălțată ( de tip “snorkel”) care îi oferă capacitatea de a traversa zone inundate cu o adâncime de 80 cm.

Specificații tehnice: motor: turbo-diesel, cilindree 1996 cm3, 156 KW, cu tracţiune 4×4, cutie viteze automată cu 10 trepte, integrală decuplabilă cu sistem electronic de control al tracţiunii, suspensie adaptată pentru deplasarea în zone neamenajate/greu accesibile.

Eficienţa sporită a măsurilor de securizare a frontierei este posibilă şi printr-un substanţial suport logistic, în continuă dezvoltare şi modernizare, atât cu fonduri comunitare, cât şi cu cele disponibile de la bugetul de stat.

Una dintre condițiile de care depinde eficiența misiunilor noastre este asigurarea dotărilor tehnice adaptate realităților din teren și dinamicii fenomenului infracțional transfrontalier. Autospecialele de supraveghere și-au dovedit utilitatea în repetate rânduri, iar continuarea achizițiilor pe această linie rămâne un obiectiv prioritar al Poliției de Frontieră Române.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here