Acasă Anchete Noile completuri de 5 de la Curtea Supremă de Justiție, degeaba

Noile completuri de 5 de la Curtea Supremă de Justiție, degeaba

DISTRIBUIȚI

​Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au tras la sorți pentru anul 2018, joi, noii judecători din completurile de 5, care sunt de data aceasta 6 în total, spre deosebire de 4, câte erau până acum. La începutul anului 2019, va avea loc o nouă tragere la sorți.

Dosarul lui Liviu Dragnea revine unui complet din care face parte și judecătorul Ionuț Matei, cel care i-a condamnat pe Adrian Năstase și Elena Udrea, însă, dacă nu sunt administrate probe în acest an, va fi o nouă tragere la sorți anul viitor.

Astăzi, au fost trase la sorți trei completuri de judecători în materie penală și trei în materie civilă, spre deosebire de câte două, câte erau până acum.

Componența noilor completuri în materie penală este:

C1 penal – Nenita Simona Cristina, Dragomir Iulian, Epure Constantin, Marius Foitos, Matei Ionuț.

C2 penal – Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana, Popa Rodica Aida.

C3 penal – Vasile Francisca Maria, Cerbu Silvia, Bogdan Ioana, Alexandrescu Anca Mădălina, Iancu Ana.

Tot joi, toate dosarele aflate până acum în judecare la completurile de 5 judecători vor fi distribuite celor nou alcătuite.

Este vorba despre dosare precum cel al lui Liviu Dragnea – apelul în dosarul anagajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC)Teleorman, Sebastian Ghiță – dosarul privind intervențiile la vârful Poliției și Parchetului Prahova, Victor Ponta – dosarul Turceni-Rovinari, cauza privindu-l pe actualul secretar general al Guvernului, Toni Greblă, dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu – cel privind mărturia mincinoasă, cel de luare de mită al fostului ministru de Interne Cristian David David, precum și dosarul de corupție al lui Sebastian Ghiță și Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieștiului.

Dosarele vor rămâne însă pentru scurt timp la noile completuri pentru că, având în vedere că mai sunt două săptămâni până la finalul anului, șansele ca judecătorii să și administreze probe sunt reduse, astfel că, potrivit legii, la începutul anului următor va avea loc o nouă tragere la sorți, iar dosarele vor fi distribuite din nou.

Aceasta a fost a treia tragere la sorți a completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru anul acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here