Acasă Educatie Noile Legi ale Educației, în dezbatere publică în următoarele 10 zile, după...

Noile Legi ale Educației, în dezbatere publică în următoarele 10 zile, după care intră pe traseul de aprobare

DISTRIBUIȚI

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a prezentat luni, într-o conferinţă de presă, proiectele Legilor Educaţiei, precizând că „au beneficiat de un amplu proces de consolidare” și că au sprijinul politic al coaliției de guvernare.

Noile Legi ale Educației vor sta în dezbatere publică 10 zile, după care vor fi prezentate în Guvern și, după aprobare, vor fi transmise Parlamentului pentru dezbatere.

În învîțământul preuniversitar, ministrul a spus că se urmărește creșterea calității în educație și reducerea analfabetismului funcțional, testările arătând în acest moment că 5 din 10 elevi de 15 ani au competențe matematice sub nivelul minim, iar 4 din 10 elevi citesc un text și nu pot formula o concluzie.

De asemenea, vor exista profiluri de formare pentru cariera didactică. Liceele pedagogice și universitățile vor forma profesorii de învățământ primar.

Ministrul a anunțat și creșterea salariilor cadrelor didactice și acordarea unei prime de pensionare.

”Salarizarea cadrelor didactice va fi progresivă, având la bază salariul brut pe economie. Norma didactică va fi redusă pentru cadrele didactice cu vechime peste 15 ani. Se acordă o primă de două salarii de bază la pensionare”, a subliniat ministrul.

Cresc și bursele pentru elevi: bursa de merit, de la 250 la 450 de lei, iar bursele pentru olimpici vor fi de 700 de lei. Cei cu performanțe înalte vor putea promova 2 ani într-un an.

Ministrul Educației a explicat că Evaluarea Națională rămâne în formula de până acum, cu probe scrise la matematică, limba și literatura română și limba maternă, dar acolo unde exiată concurență, liceele pot introduce concurs de admitere pentru maxim 60% din locurile disponibile, celelalte 40% din locuri rămânând în repartizare computerizată.

Din aceste 40%, prioritate pe 10% dintre acestea vor avea elevii cu cerințe educaționale speciale sau elevii cu cetățenie romă.

În ceea ce privește examenul de Bacalaureat, apare ”Bacul tehnologic”, cerut de liceele tehnologice. De asemenea, vor fi susținute două probe de competențe lingvistice: limbă străină 1 și limbă străină 2.

În plus față de actuala formă de examinare va apărea o probă complementară, de competențe de bază, care pentru profilul uman va fi la matematică sau științe ale naturii, iar pentru profilul real o probă la alegere pentru istorie, logică, filosofie, psihologie. Notarea se va face pe sistem admis/respins.

”În sesiunile de vară/toamnă elevii vor avea mai puține discipline de examen, pentru că probele de competențe lingvistice, probele de competențe digitale și proba de competență complementară se vor putea da încă din cursul anului”, a explicat ministrul Ligia Deca.

Ministrul Educației a amintit că 17% dintre elevii unei generații au abandonat școala înainte de absolvire în mediul rural, iar rata de părăsire timpurie a școlii este mai mare decât media UE.

În acest sens, noile Legi ale Educației prevăd investiții în cadrele didactice – încurajarea titularizării în zonele defavorizate, prima de instalare neimpozabilă egală cu cinci salarii brute pentru cei care aleg să se titularizeze în zone rurale.

Prin Centrul Național pentru Educație Incluzivă vom avea mai multe resurse pentru consilieri, logopezi, mediatori locali care să ajute la prevenirea abandonului școlar.

Vor exista sancțiuni mult mai clare pentru cazurile dovedite de segregare școlară.

În ceea ce privește Legea învățământului superior, devine, de asemenea, prioritară combaterea abandonului universitar, statisticile arătând că jumătate dintre studenți nu își încheie, din diverse motive, studiile.

Universitățile vor institui legal mecanisme de aplicare și monitorizare a Codului și dreptului studentului.

Ministrul Educației a mai spus că deși în spațiul public au existat controverse legate de desființarea CNATDCU, consiliul nu se va desființa, ci rămâne garantul calității și integrității tezelor de doctorat și poate propune, motivat, inclusiv invalidarea tezelor de doctorat în procesul inițial de susținere și își va păstra atribuțiile cu privire la abilitarea conducătorilor de doctorat.

Referitor la titlurile de doctor, ministrul Deca a anunțat că nu se va mai putea renunţa unilateral la acestea și că tezele de doctorat vor fi publice.

”Înainte de susţinere, vor exista trei luni în care vor sta într-o platformă astfel încât oricine doreşte să le poată consulta şi să poată sesiza eventuale abateri de la etica universitară înainte ca teza să fie susţinută”, a spus ministrul.

Sesizările de plagiat vor fi analizate inițial de universităţi și, dacă sunt suspiciuni cu privire la rezoluţia dată de Comisia de Etică a universităţii, CNATDCU rezolvă contestaţiile. În cazul în care CNATDCU decide că o teză este plagiată, există o direcţionare clară, legală, pentru ca cei care au emis diploma, adică reprezentantul legal al universităţii, rectorul, poate cere în instanţă anularea titlului sau, dacă nu a produs încă efecte juridice, o poate revoca.

În cazul în care vor fi descoperite nereguli, vor exista sancțiuni, care pot merge până la retragerea autorizaţiei de funcţionare a instituţiei de învăţământ superior.

Mandatele rectorilor vor fi limitate la maxim două, de câte cinci ani, consecutive sau nu.

Pentru trasabilitatea diplomelor, ministrul Educației a anunțat introducerea lor în platforma UNIDAS, care are mecanisme clare de verificare a veridicității diplomelor.

”Vom avea o platformă unică de raportare pentru învățământul superior, pentru a nu mai avea raportări diferite în platforme diferite. Sunt introduse sancțiuni pentru neintroducerea datelor cu caracter public”, a subliniat ministrul.

3 COMENTARII

  1. […] Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a prezentat luni, într-o conferinţă de presă, proiectele Legilor Educaţiei, precizând că „au beneficiat de un amplu proces de consolidare” și că au sprijinul politic al coaliției de guvernare. Noile Legi ale Educației vor sta în dezbatere publică 10 zile, după care vor fi prezentate în Guvern și, după aprobare, vor […] Citeste mai mult […]

  2. […] Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a prezentat luni, într-o conferinţă de presă, proiectele Legilor Educaţiei, precizând că „au beneficiat de un amplu proces de consolidare” și că au sprijinul politic al coaliției de guvernare. Noile Legi ale Educației vor sta în dezbatere publică 10 zile, după care vor fi prezentate în Guvern și, după aprobare, vor […]  » Vezi detalii […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here