Acasă Economie Noile tarife pentru transportul în comun din București-Ilfov

Noile tarife pentru transportul în comun din București-Ilfov

DISTRIBUIȚI

De la 1 august, cei care circulă cu transportul public în București validează atât biletele de 1,30 lei aflate acum în vigoare, care permit o călătorie, cât şi bilete de 90 sau de 120 de minute, care permit mai multe călătorii, cu mai multe mijloace de transport, inclusiv cu metroul.

Măsura este valabilă toată luna, iar Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) spune că se dorește astfel obișniurea călătorilor cu noul sistem de tarifare aplicabil de la 1 august.

”Întregul sistem de transport din Regiunea Bucureşti – Ilfov va fi integrat, începând cu data de 1 august, astfel încât nu vor mai exista diferenţe de tarif între liniile urbane, regionale şi cele expres, iar pasagerii vor putea călători atât la suprafaţă, cât şi cu metroul, cu acelaşi bilet, într-un anumit interval de timp”, a anunţat, marţi, TPBI, într-un comunicat de presă.

Tot pentru acomodarea populaţiei cu noile tarife, în luna august, controlorii vor desfăşura acţiuni susţinute de prevenţie şi de îndrumare pentru călători.

”Prin această măsură, cu acelaşi bilet, deplasarea locuitorilor din Ilfov cu autobuze ale vechilor linii regionale, care era restricţionată la limita administrativă a Capitalei, va putea fi continuată până în centrul metropolei, în toată reţeaua de transport, cu o singură validare.

Eliminarea diferenţelor de tarif dintre zone îi va avantaja şi pe locuitorii din Bucureşti, care, de exemplu, vor dori să meargă la sfârşit de săptămână în zone de agrement.

Totodată, în acest mod, vor fi corectate situaţiile în care un călător era nevoit să valideze două călătorii pentru o cursă scurtă, deoarece tranzita un capăt de linie (de ex. Ministerul Transporturilor – Gara de Nord – Grădina Botanică)”, a mai transmis TPBI.

Noile tarife

Dacă un pasager optează pentru un bilet de 3 lei, îl poate utiliza pentru 90 de minute numai cu transportul de suprafaţă, iar pentru un bilet de 5 lei, poate utiliza timp de 120 de minute atât transportul de suprafaţă, cât şi cel subteran (metroul).

Biletul de 24 de ore rămâne la acelaşi tarif (8 lei). În plus el va fi valabil chiar 24 de ore, nu doar de la ora emiterii şi până la miezul nopţii, cum era până acum. La fel şi biletul de 72 de ore.

”Dacă cineva doreşte un bilet de 24 de ore cu care să poată călători şi la suprafaţă, şi cu metroul, tariful este de 14 lei. Pentru un bilet similar, dar pentru un interval de timp de 72 de ore, tariful este de 35 lei.

Mai mult decât atât, dacă pasagerii optează pentru abonamente, avantajele sunt şi mai mari: astfel, un abonament pe toate liniile din Regiunea Bucureşti – Ilfov devine mai ieftin (80 lei, faţă de 125 lei), la fel ca şi abonamentul pe toate liniile din regiune plus un abonament de metrou (140 lei, faţă de 195 lei)”, a mai transmis TPBI.

O altă facilitate inedită este posibilitatea oferită companiilor de a le oferi angajaţilor abonamente, la un tarif cu 10% mai ieftin (în cazul achiziţiei a peste 30 de abonamente).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here