Acasă Info Local NOUĂ ”DUDUIENI” ARESTAȚI PREVENTIV

NOUĂ ”DUDUIENI” ARESTAȚI PREVENTIV

DISTRIBUIȚI

DuduianuNouă persoane au fost arestate iar pentru una a fost dispusă măsura controlului judiciar, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate de polițiștii din Ilfov pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în furturi din autovehicule și tâlhării.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au efectuat la data de 28 decembrie a.c., zece percheziții domiciliare pentru probarea și stabilirea întregii activități infracționale a 10 persoane, bănuite de comiterea mai multor furturi din autovehicule și tâlhării.

Reamintim că perchezițiile s-au desfăşurat în municipiul București și județele Ilfov, Ialomița, Argeș și Prahova, fiind vizați zece bărbați din clanul Duduianu, cu vârste cuprinse între 18 și 42 de ani, care în perioada septembrie – decembrie a.c., ar fi comis mai multe furturi de bunuri, transportate în autotrenuri, pe rutele naționale, prin ruperea sigiliilor și tăierea prelatei vehiculului, precum și furturi din autoturisme, prin metoda înțepării anvelopei.

Din investigații, a reieșit că faptele ar fi fost săvârșite în special în județul Ilfov, dar și în județele Argeș, Ialomița, Vâlcea și Timiș. Persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup organizat în vederea comiterii de infracțiuni, furt calificat, tâlhărie calificată și dare de mită.

Bărbații au fost prezentați ieri, 29 decembrie a.c., magistraților cu propuneri legale corespunzătoare, nouă dintre aceștia fiind arestaț preventiv, în timp ce pentru un bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here