Acasă Anchete NU E BINE DNA. COCA! NU E BINE…

NU E BINE DNA. COCA! NU E BINE…

DISTRIBUIȚI

În urma materialului publicat de redacția noastră – atât în ediția print, cât și în cea electronică – prin care atrăgeam atenția asupra unui posibil abuz în serviciu (cel puțin!) în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ilfov și sesizam instituțiile care ar trebui să se pronunțe asupra situației, am primit prin e-mail,

drept_la_replica
foto 1

un așa-zis ”drept la replică” semnat ”ISJ Ilfov”, dar pe care presupunem că și-l asumă însuși inspectorul școlar general Coca Codreanu, având în vedere că ”scrisoarea de înaintare” pentru acest așa-zis document este semnată de domnia sa (vezi foto 1).

detasare_Dogaru
foto 2

În materialul cu pricina, ”autorul colectiv” confirmă destituirea prof. Ion Dogaru din funcția de director al Liceului Teoretic ”Radu Popescu” din Popești – Leordeni pentru că l-a susținut pe Klaus Iohannis în campania pentru alegerile prezidențiale din noiembrie. (foto 2)

Pornind de la considerentele invocate în materialul primit la redacție, apreciem că aceleași reguli se aplică oricărui cadru didactic, cu sau fără funcție de conducere, inclusiv d-nei Coca Codreanu, care nu numai că deține o funcție politică, concomitent cu o funcție de conducere în sistemul educațional, dar a și susținut prin mesaje publice campania candidatului PSD Victor Ponta.

Pentru neuitare, menționăm întâlnirea organizată la Snagov în luna septembrie, la care au fost convocați directorii unităților școlare din județ, împreună cu câte cinci cadre didactice din respectivele școli. Tot pentru neuitare, reamintim că la întrunire au participat ministrul Pricopie și senatorul PSD Ecaterina Andronescu, participanții la reuniune relatând ulterior cum oficialul MEN a reușit cu greu să tempereze ”entuziasmul” inspectorului școlar Codreanu.

coca_Codreanu_PSD_3
foto 3

În fotografia alăturată….  Model de campanie electorală à la Coca Codreanu…. Nu e bine d-na Coca! Nu e bine!…. Și internetul este tot spațiu public, deci și Dvs. ați făcut campanie electorală. (foto 3)

Unul cu chipul, altul cu trupul

În ceea ce doriți a fi un drept la replică scrieți: ”Un director al unei unități de învățământ este purtătorul de imagine al acesteia, atât în școală, cât și în afara ei, fiind un formator de opinie. Domnul director Dogaru Ion, postându-și portretul pe banner a transmis mesaje electorale inclusiv comunității școlare”. Mergând pe raționamentul Dvs., orice asociere a unui cadru didactic cu o funcție de conducere cu un candidat înseamnă mesaj electoral. Asta face ca și prezența fizică la manifestările electorale să se încadreze exact în același ”pat al lui Procust”. Dacă ați uitat, revedeți instantaneele de campanie…. (foto 4)

campanie_PSD
foto 4

Dacă în cazul prof. Dogaru ați avut la îndemână o sesizare, de data aceasta vă sesizăm noi…

Așadar, pe același principiu etic și moral pe care îl aplicați prof. Dogaru… dați-vă afară!

Un alt punct din ceea ce se vrea a fi un profesionist drept la replică ne spune că prof. Dogaru nu a depus contestație, ci doar a solicitat informații în baza legislației privind accesul la informații de interes public, mai exact Legea 544/2001.

Așa este, dl. Dogaru a cerut accesul la informațiile care îl privesc, respectiv la procesele verbale ale ședințelor CA al IȘJ Ilfov, dar, prin același document, a cerut și motivarea deciziei, pentru a-și putea apăra drepturile. Ceea ce, în mod total netransparent și nedemocratic, nu permiteți, dată fiind afirmația potrivit căreia aceste documente nu sunt de interes public.

contestatie_Dogaru
foto 5

Vă comunicăm, dacă juriștii nu v-au informat, că aceste documente deși nu fac parte din categoria celor pentru care se face informare din oficiu, legea permite accesul LA CERERE. Lista pe care ați postat-o pe site face referire la documentele care se publică din oficiu, adică la documentele pe care legea vă obligă să le comunicați public. Este o obligație a Dvs. și un drept al cetățenilor, nicidecum o favoare.

Vă reamintim că art. 13 al Legii 544/2001 privind accesul la informații de interes public prevede că Informațiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau instituție publică nu pot fi incluse în categoria informațiilor clasificate și constituie informații de interes public”. De asemenea, potrivit aceluiași act normativ, Art. 14. al. 1 – ”Informațiile cu privire la datele personale ale cetățeanului pot deveni informații de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcții publice. (exact situația în care se află prof. Dogaru).

În ceea ce privește supoziția că lezăm imaginea membrilor acestui for (Consiliului de Administrație al IȘJ Ilfov – n.r.), tocmai pentru a nu-i lăsa ”pradă speculațiilor”…. desecretizați documentele. – CĂTĂLIN DRAGOMIR

3 COMENTARII

  1. Mai bineV-ati ocupa sa mai faceti o scoal in orasul Pantelimon,in zona viilor,pt copii astia care nu mai pot merge atita drum zilnic,de aici pina in centrul orasului cu cite. 20 de kg de carti si caiete in spinareLipsa de bun simt si omenie specifica perioadei postevolutionara! N-am pomenit asa ceva!

  2. Foooooarte interesant si foaaaarte jenant! In orice tara normala, aceasta doamna era de multa vreme concediata. Dar, nu se site, poate renunta cat e in glorie!

Dă-i un răspuns lui cati Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here