Acasă Social Nu numai România se luptă cu al doilea val al pandemiei de...

Nu numai România se luptă cu al doilea val al pandemiei de COVID-19, ci întreaga Europă

DISTRIBUIȚI

Din ce în ce mai multe state europene impun restricții – unele destul de dure – pentru a încerca limitarea răspândirii SARS-CoV-2.

Majoritatea țărilor au impus restricții doar local, dar unele – puține – la nivelul întregii țării.

Bulgaria

Din 24 octombrie, autorităţile de la Sofia, unde locuiesc 2 milioane de oameni, au închis cluburile de noapte şi discotecile pentru două săptămâni.

Din 21 octombrie, Bulgaria a impus purtarea obligatorie a măştii în toate spaţiile exterioare.

Cehia

Pe 13 octombrie, guvernul ceh a decis să introducă noi restricții dure, până în data de 3 noiembrie. Astfel, s-au închis restaurantele și barurile, fiind interzis consumul de alcool în spaţiile publice. Au fost închise și cinematografele, grădinile zoologice, sălile de fitness şi muzeele.

Totodată, școlile îşi desfăşoară activitatea la distanţă, adunările publice sunt limitate la şase persoane, iar purtarea măştii este obligatorie în staţiile de transport public.

Danemarca

Din 26 octombrie, danezii se pot întâlni în locuri publice în grupuri de cel mult 10 persoane, faţă de 50 de persoane până acum. De asemenea, din 29 octombrie, măştile faciale vor fi obligatorii în toate locurile publice.

Franța

Franța a intrat din nou în stare de urgență din 17 octombrie. Aici sunt în vigoare restricţii de circulaţie pe timp de noapte între orele 21:00 şi 06:00, în mai multe metropole, între care și Parisul.

Autoritățile vor să prelungească restricțiile până la 1 decembrie.

Germania

Responsabilii politici germani speră că vor putea evita un nou lockdown național, așa că se iau decizii pe regiuni.

În regiunea bavareză Berchtesgadener Land au intrat în vigoare, începând din 20 octombrie, orele 14:00, restricţii de ieşire din casă.

Cetăţenilor nu le este permis să-şi părăsească domiciliul decât din motive bine întemeiate. Şcolile, grădiniţele, creşele, centrele de agrement şi restaurantele sunt închise, iar manifestările de orice fel sunt interzise.

Grecia

Din 24 octombrie, sunt impuse restricţii de circulaţie în capitala Atena, Salonic şi în celelalte zone cel mai grav afectate de pandemia de COVID-19, de la 00:30 la 05:00.

De asemenea, masca a devenit obligatorie în aceste zone atât în interior, cât şi în exterior.

Irlanda

Din 21 octombrie, timp de 6 săptămâni, Irlanda a impus restricții dure pentru toți cetățenii. Toate activităţile comerciale neesenţiale sunt închise şi barurile şi restaurantele pot servi doar alimente la pachet. În schimb, școlile şi creşele vor rămâne deschise.

Doar persoanele cu un loc de muncă considerat esenţial au voie să se ducă la serviciu. De asemenea, irlandezii nu îşi pot părăsi casele pentru a face mişcare decât pe o rază de 5 kilometri în jurul locuinţei, în caz contrar riscând amenzi.

Vizitele între diferite locuinţe şi evenimentele interioare sunt interzise, deşi sportul profesional este permis în spaţiu închis.

Italia

Începând din 26 octombrie, se înăspresc restricțiile și în Italia. Cinematografele, teatrele, sălile de fitness şi piscinele se vor închide până la 24 noiembrie potrivit acestor restricţii noi, iar barurile şi restaurantele îşi vor înceta activitatea după ora 18.00.

Şcolile şi grădiniţele vor rămâne deschise, în timp ce 75% dintre cursurile la licee şi universităţi vor avea loc online. Populaţia a fost îndemnată să evite pe cât posibil transportul în comun şi deplasările în afara comunităţii.

Olanda

Guvernul olandez a decis, din 14 octombrie, măsuri locale de lockdown. Barurile, cafenelele şi restaurantele rămân închise, după ora 20 nu se mai vinde nicăieri alcool, iar în propriile locuinţe nu sunt permişi mai mult de trei vizitatori pe zi. Mijloacele de transport în comun se recomandă a fi folosite doar în cazuri extreme.

Polonia

Și Guvernul Poloniei a decis la jumătatea lunii octombrie (15) noi restricții. Restaurantele funcționează doar până la ora 21.00, evenimentele sportive se desfășoară fără public, sălile de fitness şi piscinele sunt închise, iar şcolile din zonele roşii trebuie să ofere doar învăţământ la distanţă.

Peste 150 de comitate, cu 70% din totalul populaţiei ţării, au fost declarate zone roşii. Inclusiv capitala Varşovia a fost inclusă printre zonele roşii.

Portugalia

Din 24 octombrie, masca a devenit obligatorie în toate spațiile deschise în Portugalia. Măsura este în vigoare timp de 70 de zile și poate fi prelungită.

Slovacia

Din 24 octombrie, în Slovacia au intrat în vigoare restricţii de circulaţie la nivel naţional. Până la 1 noiembrie inclusiv, cetăţenilor li se permite să-şi părăsească locuinţele doar pentru a merge la muncă, a cumpăra alimente sau pentru treburi urgente.

Din 26 octombrie, toţi elevii începând cu clasa a cincea au trecut la educaţia online. Majoritatea magazinelor, cu excepţia supermarketurilor şi farmaciilor, au fost închise.

Slovenia

Din 27 octombrie, în Slovenia, intră în vigoare o interdicţie asupra deplasărilor între municipalităţi. Măsura este valabilă timp de o săptămână.

Anterior în această lună, guvernul condus de premierul Janez Jansa a limitat călătoriile între regiuni, a trecut la cursurile şcolare online şi a impus o carantină parţială.

Spania

Guvernul spaniol a decretat, în 25 octombrie, o nouă stare de urgență din cauza pandemiei de COVID-19. Țara se va afla în stare de urgență timp de 15 zile, dar guvernul vrea să o prelungească până în aprilie 2021.

Spaniolii nu mai au voie să iasă din case în intervalul 23:00 – 06:00.

Suedia

Până pe 3 noiembrie, locuitorii din Uppsala nu au voie să participe şi nici să organizeze niciun fel de petreceri. Acesta este al patrulea mare oraş al ţării, fiind la nord de Stockholm.

De asemenea, oamenii nu au voie să între în contact cu persoane din alte gospordării. În plus, se interzice folosirea mijloacelor de transport în comun.

Țara Galilor

Țara Galilor a intrat în carantină națională timp de două săptămâni, începând din 23 octombrie (până pe 9 noiembrie). Toată lumea trebuie să stea acasă, mai puțin lucrătorii esențiali.

Ungaria

Şcolile maghiare funcţionează normal, iar în afară de închiderea frontierelor pentru străini, Guvernul nu a impus restricţii semnificative. Sursa: Spotmedia.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here