Acasă Educatie Fără doctorate la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti

Fără doctorate la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti

DISTRIBUIȚI

Școlile doctorale „Drept” și „Ordine Publică și Siguranță Națională” au rămas fără acreditare

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a anunţat, luni, că a semnat un ordin prin care a retras acreditarea Şcolii doctorale de la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, o  premieră pentru lumea academică din România.

Anisie a precizat că decizia a fost luată în urma unui raport al Consiliului de Etică şi de Management Universitar.

Decizia a venit după ce instituția care a acordat din 1995 și până în prezent 683 de titluri de doctor a fost zguduită de numeroase scandaluri de plagiat.

Pressone.ro amintește că retragerea dreptului de a mai acorda titluri de doctor vine ca urmare a unei decizii luate de Carmen Dan în mai 2018, când era ministru de Interne, de a cere verificarea tuturor tezelor de doctorat acordate de Academie.

Singurul raport public al acestor verificări a fost făcut în noiembrie 2019, când prorectorul Mihai Marcoci a anunțat că din cele 149 de teze analizate, în cazul a 55 dintre ele a fost depășit pragul de similitudine admis de 30%. Doar că acest prag fusese stabilit cu doar 10 zile de conferință.

După ce publicația PressOne a dezvăluit că și fostul rector al Academiei, Adrian Iacob, și-a plagiat lucrarea și CNATDCU a propus retragerea titlului de doctor, în aprilie 2019 MAI anunța că trimite Corpul de Control la instituția academică. Concluziile acestui control au scos la iveală mari nereguli, precum și acțiuni prin care s-a dorit mușamalizarea lor.

Printre cei care au obținut titlul de doctor la Academia de Poliție sunt numeroși oameni politici, de afaceri, angajați din poliție sau justiție. Printre ei îi amintim pe Costel Cășuneanu, William Brânză, Bogdan Buzoianu, fostul procuror Liviu Mihail Tudose, judecat alături de Sebastian Ghiță, fostul prefect al Capitalei Mioara Mantale, Alina Bica sau Cătălin Voicu.

Așadar, în urma recomandărilor Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU), formulate în Hotărârea nr. 79/8.10.2020 (transmisă Ministerului Educației și Cercetării și înregistrată în data de 19.10.2020), ministrul Monica Cristina Anisie a aprobat retragerea acreditarilor celor două școli doctorale ale Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București: Drept, respectiv Ordine Publică și Siguranță Națională Ordinele de ministru au la bază prevederilor art. 170 alin. (1) lit. c) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011.

De asemenea, pentru soluționarea aspectelor semnalate în Hotărârea nr. 79/08.10.2020, Ministerul Educației și Cercetării a transmis în data de 21.10.2020 către Ministerul Afacerilor Interne, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) și Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) solicitarea de a analiza recomandările din hotărârea CEMU și de a implementa măsurile care se impun.

În acest context, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București va putea relua activitatea de evaluare în vederea autorizării școlilor doctorale după 5 ani, conform prevederilor legale. Pentru a se asigura protecția studenților aflați la studii universitare de doctorat, aceștia vor fi școlarizați, conform legii, până la finalizarea studiilor.

În același timp, având în vedere recomandarea menționată la punctul 4 al Hotărârii CEMU, Ministerul Educației și Cercetării a dispus demararea procedurii de monitorizare specială a instituției de învățământ superior, potrivit art. 216 alin. (2) lit. c) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011.

Măsurile anterior menționate au fost luate în contextul nenumăratelor sesizări înregistrate la Ministerul Educației și Cercetării pe tema calității actului educațional existent la nivelul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București. Totodată, s-a ținut cont și de raportul Corpului de Control al Ministerului Afacerilor Interne, care a relevat deficiențe majore în urma evaluării stadiului activităților de verificare a originalității tezelor de doctorat și respectarea standardelor de calitate și etică profesională în această instituție de învățământ superior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here