Acasă Info Local ”NU TRECE DINCOLO!”

”NU TRECE DINCOLO!”

DISTRIBUIȚI

                                                                 

În cadrul campaniilor naționale ”Nu trece dincolo!” și  ”Motocicliștii există în trafic!” în zilele  de 3 și 6 iulie a.c., 50 de pietoni indisciplinați au fost sancționați, de polițiștii rutieri din Ilfov.

Polițiștii au acționat pe toate drumurile naționale care tranzitează județul Ilfov pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor legale privind indisciplina pietonilor și reducerea numărului de accidente rutiere, în care sunt implicați pietoni și motocicliști. Cu ocazia acțiunii, polițiștii Serviciului Rutier și ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au distribuit materiale informativ-preventive, în același timp, pietonii, care au fost surprinși traversând neregumanetar fiind sancționați contravențional.

Astfel, polițiștii au recomandat pietonilor să traverseze drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor iar în lipsa acestora, pe la colţul străzilor, după ce s-au asigurat în prealabil că, din ambele sensuri, nu se apropie niciun autovehicul, să nu se angajeze în traversarea străzii în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii, să respecte culorile semaforului, să circule numai pe partea stângă a drumurilor publice, dacă acestea nu au trotuare și s nu se deplaseze în grup pe partea carosabilă a drumurilor publice. 

Recomandări pentru motocicliști:

Evitați deplasarea între benzile de circulație, accelerările excesive și nu depășiți limitele legale de viteză!

Purtați căști de protecție omologate!

Păstrați permanent contactul ambelor roți cu suprafața carosabilului!

Nu faceți “slalom” printre autovehiculele aflate în mișcare!

Recomnadări pentru automobiliști:

La plecarea de pe loc, să se asigure că nu pun în pericol siguranța deplasării unui motociclist!

Înainte de a deschide portierele, să se asigure că, din spate, nu trece o motocicletă, acest lucru fiind valabil și pentru pasagerii din autovehiculul!

Dacă sunt depășiti de o motocicletă, să nu mărească viteza de deplasare, să circule cât mai aproape de marginea drumului!

Să fie atenți la schimbarea direcției de mers!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here