Acasă Economie O nouă lege a achizițiilor publice, până la finele lunii martie

O nouă lege a achizițiilor publice, până la finele lunii martie

DISTRIBUIȚI

Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat că până la sfărșitul acestei luni Guvernul va veni cu o nouă lege a achizițiilor publice, care va fi adoptată prin ordonanță de urgență.

”Nu știu cum va arăta această lege, că nu sunt specialist în achiziții publice. Așa cum a spus și domna prim-ministru, în această lună, prin ordonanță de urgență, vom veni cu o lege a achizițiilor publice. Nu intru în detalii, că s-ar putea să fie lucruri care apar sau nu în ordonanță și n-aș vrea să vă dezinformez”, a precizat ministrul.

”Lucrurile trebuie să fie cât mai flexibile, cât mai puțin interpretabile și cât mai transparente”, consider, la rândul său vicepreședintele PSD, Robert Negoiță, care propune modelul austriac – o unitate centralizată a achizițiilor publice, care ”să dea tonul pe zonele comune, cum ar fi pixuri, birotică, IT”. ”De ce să cumpere unii un pix cu un preț și alții, cu alt preț”, a explicat Negoiță, precizând că primăriile vor putea apela la acea unitate centralizată de achiziții, la nivel național. În plus, responsabilitatea va fi a acestei unități centralizate și nu a primăriilor, cum este în prezent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here