Acasă Economie O primă variantă a proiectului de buget pentru 2022 ar trebui să...

O primă variantă a proiectului de buget pentru 2022 ar trebui să fie gata pe 15 decembrie

DISTRIBUIȚI

Salariile personalului auxiliar din sănătate, cum sunt asistentele și brancardierii, ar putea crește anul viitor, a anunțat ministrul Finanțelor Adrian Câciu, la Antena 3. Guvernul analizează și situațiile din alte sisteme, cum este învățământul.

În Sănătate și Educație lefurile sunt peste medie comparativ cu alte domenii.

„În sistemul sanitar există nişte decalaje între partea de medici şi partea de personal auxiliar”, a spus ministrul, care a precizat că așteaptă propunerile ministerului de resort. „Dincolo de capacitatea fizică şi chiar cea morală, de a rezista și de a munci zi-lumină, eu cred că trebuie văzută şi din perspectiva recompensei pe care o poate acorda statul”, a declarat Adrian Câciu.

Respectivele analize ar urma să fie gata până pe 15 decembrie, odată cu definitivarea strategiei fiscal-bugetare. Un element important al viitoarei stategii este scăderea taxării muncii, mai ales în zona veniturilor mici.

Ministrul a precizat că nu vor apărea taxe noi, dar că este posibil sa dispară unele scutiri de impozite şi taxe pentru anumite categorii de persoane.

O primă variantă a proiectului de buget pentru 2022 ar trebui să fie gata pe 15 decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 − 19 =