Acasă Politic Parlamentul European adoptă noi reguli cu privire la pescuit, pe următorii 15...

Parlamentul European adoptă noi reguli cu privire la pescuit, pe următorii 15 ani

DISTRIBUIȚI

Carmen Avram: Un vot istoric pe unul dintre cele mai importante dosare din acest sector

Eurodeputații, reuniți în sesiune plenară la Bruxelles, vor adopta în această săptămâna poziția Parlamentului European cu privire la noile norme UE în domeniul pescuitului, pe următorii 15 ani. Urmează, deci, reguli mult mai dure în domeniu, precum utilizarea dispozitivelor de geolocalizare și a jurnalelor video electronice pentru toate navele, dar și norme mai stricte, menite să transparentizeze trasabilitatea peștelui și a produselor de acvacultură pe întregul lanț alimentar.

”După trei ani de la comunicarea inițială a Comisiei, ne aflăm astăzi în fața unui vot istoric”, a spus eurodeputatul Carmen Avram, în plenul Parlamentului European. ”Acest regulament de control este unul dintre cele mai importante dosare pentru întreg sectorul de pescuit european. Țara mea, România, are o tradiție veche în pescuit, iar Marea Neagră – resurse pe cât de atipice, pe atât de ofertante. Și cu toate acestea, 75% din stocurile de pește sunt exploatate excesiv, pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat a atins cote alarmante, iar specii emblematice, precum sturionul, devin istorie. Era mare nevoie, deci, de o schimbare radicală și imediată, iar acest regulament are soluția. Reguli mai stricte, consolidarea sistemului de control al Politicii Comune în domeniul Pescuitului, instrumentele necesare pentru a proteja resursele și eco-sistemele marine, și a decanta speculanții de adevăratele comunități de pescari. Toate acestea vor pune capăt concurenței neloiale și subjugării acestui sector românesc. Mai mult, ne vor ajuta să atingem țintele celor două strategii fanion ale Uniunii Europene – Biodiversitate și De la fermă la furculiță. În final, vreau să îi mulțumesc colegei mele Clara Aguilera și echipei sale pentru munca depusă, iar statelor membre le doresc să vadă oportunitățile acestui regulament”. Foto: Green Report

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here