PDL își păstrează propria identitate și nu va accepta situații de compromis sau fuziuni închipuite, declară Ioan Nastea, președintele organizației județene Ilfov. ”PDL nu are cum să fuzioneze cu PMP, o minusculă formațiune politică de laborator, pentru că toți cei care își alimentează, artificial, statutul de lideri politici au abandonat, rușinos, partidul nostru și, mai mult, au încercat să-i șubrezească structurile. Sondajele prin care PMP încearcă să inducă ideea unui scor mai bun în preferințele electorale nu sunt decât un bluf, prin care fugarii din PDL încearcă să inducă în eroare alegătorii, sperând că pot manipula opțiunile electorale. Susținerea de care se bucură PMP este atât de consistentă încât nu au reușit să-și creeze structuri în teritoriu, lucru recunoscut și de președintele Traian Băsescu. Traiectoria politică a PMP va urma aceeași cale pe care a avut-o, cu câțiva ani în urmă, o altă creație de laborator – Alianța pentru România – care, când nu a mai fost utilă a ajuns la coșul de gunoi, ca orice rebut de laborator”, susține liderul PDL Ilfov.