Acasă Social Pensiile vor crește, în medie, cu 40%. Noua lege va fi adoptată...

Pensiile vor crește, în medie, cu 40%. Noua lege va fi adoptată de Guvern în această săptămână

DISTRIBUIȚI

Noua lege a pensiilor va fi aprobată în ședința de Guvern din data de 9 noiembrie, iar până la 20 noiembrie de către Parlament a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, precizând că, în medie, pensiile vor crește cu 40%. Ministrul Muncii a declarat că mecanismul privind majorarea pensiilor este cel elveţian, conform căruia pensiile vor fi majorate anual cu inflaţia medie anuală plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut.

Ea anunţă că noua formulă de calcul a pensiilor va elimina situaţiile în care foşti salariaţi cu stagii complete de cotizare au pensii echivalente cu indemnizaţia minimă socială, de care beneficiază şi cei cu stagii de cotizare mult mai mici.

 Majorarea va fi adoptată în fiecare an

”Majorarea prevăzută în lege ca mecanism anual (…) va fi aplicată în fiecare an începând cu data de 1 ianuarie, iar mecanismul este cel cunoscut, folosit şi acum, şi anume mecanismul elveţian, care spune că pensia românului va creşte în fiecare an cu inflaţia medie anuală plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut. Ceea ce înseamnă că românii vor avea un mecanism pe care îl ştiu, un mecanism exact, dincolo de cum ar putea fi la un moment dat interpretată de cineva această lege, simplu, clar astfel încât să ştie care este perspectiva”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu, luni seară, la Antena 3.

În România, numeroşi pensionari care, deşi au stagiul complet de cotizare, dar au pensii de 1.125 de lei

Ea a declarat că există, în România, numeroşi pensionari care, deşi au stagiul complet de cotizare, au pensii de 1.125 de lei, echivalente cu indemnizaţia minimă socială. Noua formulă de calcul a pensiilor va elimina aceste inechităţi prin introducerea ”punctelor de stabilitate” acordate pentru peste 25 de ani de vechime în muncă, a precizat Simona Bucura-Oprescu.

”Există situaţii în care persoane care au avut stagiul complet de cotizare, de 35 de ani, se află încă în indemnizaţia minimă socială. Sunt persoane care au contributivitate mult mai mică, dar care au intrat în indemnizaţie minimă socială ori pe situaţii derogatorii, ori, din păcate, pe invaliditate sau alte situaţii specifice şi care au tot 1.125 de lei. Şi atunci, frustrarea românilor care au lucrat şi care erau în indemnizaţia minimă socială sau aproape de indemnizaţia minimă socială este mare şi prin punctele de stabilitate pe care le-am adus în formula de calcul a pensiei practic se realizează diferenţa între cel care a contribuit o perioadă mai lungă, cel care a muncit o perioadă mai lungă şi cel care este în sistemul public de pensii, dar nu cu aceeaşi contributivitate”, a explicat ministrul.

Simona Bucura-Oprescu: suntem primul Guvern care majorează pensiile de două ori

Ea a adăugat că există şi perioade necontributive asimilate, precum perioada facultăţii, a şomajului sau cea în care bărbaţii au făcut serviciul militar, luate în calcul în momentul stabilirii cuantumului fiecărei pensii.

Întrebată dacă există riscul ca aceste majorări să nu fie puse în practică, Bucura-Oprescu a răspuns: ”Noi am făcut aceste creşteri ca să aibă loc, nu ca să nu aibă loc. Ce rost ar fi avut tot efortul nostru dacă românii nu se vor bucura de pensii mai bune? (…) Tot acest efort a fost făcut tocmai ca pensiile românilor să poată să crească”.

”Suntem primul Guvern care majorează pensiile de două ori”, a ţinut să sublinieze Bucura-Oprescu.

 

2 COMENTARII

  1. […] Noua lege a pensiilor va fi aprobată în ședința de Guvern din data de 9 noiembrie, iar până la 20 noiembrie de către Parlament a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, precizând că, în medie, pensiile vor crește cu 40%. Ministrul Muncii a declarat că mecanismul privind majorarea pensiilor este cel elveţian, conform căruia pensiile vor […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here