Acasă Educatie Peste 350.000 de participanți la Săptămâna Prevenirii Criminalității

Peste 350.000 de participanți la Săptămâna Prevenirii Criminalității

DISTRIBUIȚI

Poliția Română a desfășurat, în perioada 3 – 7 iunie a.c., la nivel național, cea de-a XV-a ediţie a ”Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”. La activități au participat aproape 350.000 de persoane, majoritatea elevi și profesori.

Polițiștii au dezbătut teme pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, siguranţa în mediul online, prevenirea violenţei în mediul familial și siguranţa rutieră, în cadrul celor peste 9.400 de activități desfășurate.

Selectate în baza priorităţilor de acțiune ale Poliţiei Române pentru anul 2019, în toate judeţele din ţară s-au desfăşurat activităţi structurate pe domenii de prevenire.

Fiecare zi a avut dedicată o altă temă: prevenirea victimizării minorilor și a delincvenței juvenile, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, prevenirea violenței domestice, siguranța rutieră.

În cadrul evenimentelor organizate, elevi, părinţi, profesori, persoane vârstnice, administratori de societăţi comerciale şi de imobile și reprezentanţi ai comunităţilor au aflat despre cât de importantă este adoptarea unei conduite antivictimale şi antiinfracţionale.

Polițiștii au  distribuit peste 120.000 de materiale de informare (pliante, afişe, ghiduri și flyere).

Pe tot parcursul săptămânii, au fost cooptați în derularea acțiunii parteneri din diverse domenii, respectiv autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii guvernamentale și reprezentanți mass-media.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here