Peste 400 de infracțiuni au fost constatate și peste 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 7.000.000 de lei, au fost aplicate în urma acțiunilor desfășurate în prima parte a anului în domeniul construcțiilor de locuințe. Pentru recuperarea prejudiciului cauzat în dosarele penale instrumentate, au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor în valoare totală de aproape 35.000.000 de lei.
În perioada 11 ianuarie – 30 iunie 2019, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Investigare a Criminalității Economice, polițiștii structurilor de investigare a criminalității economice, în cooperare cu cei de ordine publică, împreună cu specialiști din cadrul altor instituții cu atribuții în domeniu, au acționat pentru prevenirea şi combaterea fraudelor în domeniul construcțiilor de ansambluri rezidențiale.
Obiectivul prioritar l-a constituit prevenirea și combaterea infracționalității specifice domeniului construcțiilor de locuințe, pentru diminuarea impactului negativ asupra bugetului de stat și asigurarea unui mediu de afaceri concurențial loial și nediscriminatoriu pentru toți operatorii economici.
Au fost efectuate 192 de acțiuni punctuale de verificare, fiind controlate 657 de obiective.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 408 infracțiuni, dintre care 178 de evaziune fiscală, 19 prevăzute de Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, 49 prevăzute de Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și 58 de înșelăciune.
Pentru recuperarea prejudiciului cauzat în dosarele penale instrumentate au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor în valoare totală de 34.269.234 lei.
De asemenea, au fost aplicate 868 de sancțiuni contravenționale, dintre care 129 de către specialiștii din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, 168 de specialiștii autorităților administrației publice, cuantumul total al amenzilor fiind de 7.345.800 de lei.