Acasă Info Local Plângere penală și amendă pentru poluarea din Periș

Plângere penală și amendă pentru poluarea din Periș

DISTRIBUIȚI

Proprietarul fostei ferme de porci din localitatea Periș (Ilfov) a fost amendat de Garda Națională de Mediu cu 115.000 lei pentru incendiul produs în ultimele două zile și care a afectat puternic aerul din zona de nord a Bucureștiului, anunță Ministerul Mediului. De asemenea, SC Klevek Company SRL s-a ales și cu plângere penală și i s-a cerut până la 30 iunie să ecologizeze terenul.

In cursul zilei de joi incendiul a fost stins de echipele ISU, dar zona este încă supravegheată de două autospeciale și de laboratorul mobil de monitorizare a calității aerului.

Ministrul Mediului Costel Alexe spune că in ultima vreme persoane necunoscute dau foc vegetației, deșeurilor și chiar anvelopelor, care, nu numai că produc disconfort populație, dar riscă să pună în pericol chiar viața sau bunurile acesteia. „Riscul este cu atât mai mare cu cât cei care ard miriştile nu asigură și supravegherea și, de cele mai multe ori, aceste incendii scapă de sub control și se extind. Suntem în plină pandemie de coronavirus. E important să avem cu toții conștiință de mediu înainte de a incendia deșeuri, anvelope sau vegetație. Să facem orice care ne poate face trecerea mai ușoară prin această perioadă. Vreau să înțeleagă toată lumea că autorii acestor incendii, dar și proprietarii terenurilor incendiate, sunt direct răspunzători pentru disconfortul provocat populației și pentru daunele de mediu produse. Sesizarea penală în cazul de la Periş mi se pare o măsură justă“, a mai spus ministrul.
Reamintim că, în urmă cu două zile, un incendiu de proporții s-a produs pe circa 30.000 de mp la fosta fermă de porci din Periș (Ilfov). Incendiul de vegetație din acest perimetru s-a extins, inclusiv la fostele bataluri de dejecții, iar populația din zonă a resimțit mirosul greu și extrem de deranjant.
Echipele ISU au intervenit pentru stingerea incendiului iar Agenția Națională pentru Protecția Mediului a monitorizat cu laboratorul mobil, în cursul întregii zile de ieri, concentrațiile din aer în localitățile din proximitatea incendiului. Măsurătorile nu au depistat depășirea valorilor limită a poluanților, prin urmare laboratorul mobil a fost mutat și în comuna Corbeanca, pentru a monitoriza valorile de calitate a aerului.
Pe parcursul nopții stațiile de monitorizare a calității aerului din București au înregistrat, în aceeași perioadă, pe fondul scăderii vitezei vântului și a dispersiei slabe, creșteri ale concentrațiilor medii orare de PM 10, PM 2,5 și NO2, dar nu au depășit valorile limită.
Conform simulărilor Administrației Naționale de Meteorologie privind evoluția norului de fum, se apreciază că, în cursul nopții trecute și astăzi, circulația aerului va fi relativ slabă (sub 25 km/h) și se va realiza predominant dinspre vest-sud-vest către est-nord-est, ceea ce înseamnă că evoluția norului de fum va fi de relativă staționare în zona de nord a Capitalei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here