Acasă Social Platforma de autorecenzare recensamantromania.ro s-a blocat

Platforma de autorecenzare recensamantromania.ro s-a blocat

DISTRIBUIȚI

Chiar în ziua lansării (14 martie 2022), platforma de autorecenzare recensamantromania.ro, pe care cetăţenii ar fi trebuit să îşi poată completa singuri informaţiile necesare pentru recensământul populaţiei, a avut probleme de funcționare.

Institutul Naţional de Statistică a explicat, într-un comunicat, că blocajul a fost cauzat de suprasolicitarea site-ului, iar până la remedierea problemelor se recomandă accesarea directă a platformei INS autorecenzare.insse.ro.

Recensământul populaţiei şi al locuinţelor a început, oficial, în data de 14 martie 2022, ora 10:00, după ce a fost amânat cu un an din cauza pandemiei de COVID-19.

În premieră, cetăţenii se pot autorecenza online, iar pentru cei cu abilităţi digitale reduse sunt deschise centre de îndrumare, unde vor fi asistaţi de personal pregătit să introducă datele necesare pentru recensământ.

Angajaţii care se autorecenzează primesc o zi liberă plătită, indiferent dacă lucrează în sistemul public sau la companii private.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here