Acasă Economie PLOILE ŞI GRINDINA AU STRICAT SOCOTELILE FERMIERILOR ILFOVENI

PLOILE ŞI GRINDINA AU STRICAT SOCOTELILE FERMIERILOR ILFOVENI

DISTRIBUIȚI

legumicultoriPloile şi grindina din ultimele săptămâni le-au stricat socotelile fermierilor din județul Ilfov, estimările privind recolta de grâu fiind reduse aproape la jumătate. Datele din luna iunie arătau o producție medie de 7.000 de kilograme la hectar, iar în situația actuală se va reduce la 4.000-5.000 de kg/ha.

”Estimam în iunie o producție mai mare decât anul trecut, dar au venit diferențele de temperatură, noaptea 12-13 grade și ziua 25-28 de grade, iar această diferență a făcut ca boabele să nu se mai dezvolte bine pe vârf. Au rămas boabe foarte mici și așa scade și producția și greutatea hectolitrică. Am pierdut din punctul acesta de vedere și cantitativ și calitativ”, a declarat Ilie Dan, președintele Asociației Fermierilor din județul Ilfov, organizație care acoperă 25.000 de hectare din județ.

Ilie Dan a mai spus că fermierii aveau așteptări mai mari în 2014 la producția grâu, raportat la cheltuielile făcute pentru aplicarea tehnologiilor și la costul inputurilor, care au fost mult mai ridicate decât anul trecut.

„Anul trecut producția medie pe țară a fost puțin peste 3.000 de kilograme la hectar, dar noi, fermierii mari, am avut peste 4.000 de kg/ha pentru că aplicăm tehnologie. Sperăm să închidem anul acesta la peste 4.000 kg/ha, poate 5.000 kg/ha, deși aveam așteptări mult mai mari, undeva la 7.000 de kg/ha, așa cum arăta recolta la începutul lunii iunie și raportat la cheltuielile pe care le-am făcut și la costul inputurilor, mult mai mare anul acesta. Cam toată țara a fost devastată de vânt și ploi anul acesta, iar ploile care se anunță și în această săptămână în zonă vor duce la deprecierea calitativă a grâului”, a afirmat Ilie Dan.

Asociația ilfoveană are 40 de fermieri și acoperă 25.000 de ha dintr-un total de 40.000 de hectare la nivelul județului Ilfov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here