Acasă Info Local PNL Ilfov merge pe mâna lui Ludovic Orban pentru șefia partidului

PNL Ilfov merge pe mâna lui Ludovic Orban pentru șefia partidului

DISTRIBUIȚI

În prezent există ”cam 30 de organizații din cele 47 care îl susțin pe Ludovic Orban”

Chiar dacă congresul PNL este stabilit la începutul toamnei, lupta pentru putere în PNL a început. Organizațiile fidele lui Ludovic Orban fac declarații publice pentru a anunța susținerea acestuia pentru un nou mandat de președinte ale PNL. De partea cealaltă, deși nu a anunțat clar că dorește șefia PNL, din postura de premier Florin Cîțu a pornit în campanie în țară unde semnează contracte și se întâlnește cu primarii partidului. În viața internă a partidului există în prezent trei facțiuni: oamenii fideli lui Orban, nemulțumiții de actuala conducere care s-ar regrupa în spatele lui Cîțu, dar și o a treia tabără care este nehotărâtă. Următoarele luni vor decide câștigătorul, scrie Hotnews.ro.

Ludovic Orban a anunțat public că își dorește un nou mandat pentru șefia PNL, iar de la începutul anului până în prezent 17 organizații PNL și-au declarat susținerea pentru acesta.

Deși congresul este programat la începutul toamnei, susținerea declarată de liderii de organizații este o strategie de intimidare a unui posibil contracandidat. Surse din interiorul partidului susțin că Ludovic Orban le-ar fi cerut organizațiilor să iasă public să-l susțină pentru a descuraja intenția lui Florin Cîțu de a atenta la fotoliul de președinte PNL.

”În prezent există cam 30 de organizații din cele 47 care îl susțin pe Ludovic Orban, dincolo de declarațiile oficiale alte 15 organizații s-ar uni să-l voteze pe Orban. De ce ? Pentru că premierul nu are o imagine bună în interiorul partidului. Cîțu este perceput în partid ca un filfizon arogant și nehotărât care nu răspunde la telefon și nu poate să-i controleze pe miniștrii USR, iar Orban speculează bine această percepție”, au explicat sursele citate.

Oficial, 17 organizații și-au exprimat public susținerea pentru Ludovic Orban: București, Iași, Hunedoara, Caras Severin, Maramureș, Vrancea, Argeș, Călărași, Sector 3 București, Sector 2 București, Mureș, Teleorman, Bistrița, Ilfov, Prahova, Tulcea și Dolj.

Dincolo de declarațiile oficiale există și organizații unde Orban și-a susținut oameni fideli sau a numit președinți interimari și care, bineînțeles, și-ar dori să obțină mandate pline. Și pe votul acestora contează liderul PNL: Sector 1 București, Sector 5 București, Sector 6 București, Dâmbovița, Slobozia, Ialomița, Brăila, Satu Mare, Neamț, Mehedinți, Vâlcea, Timiș (12 organizații).

De partea cealaltă, premierul Florin Cîțu testează terenul pentru o posibilă candidatură și merge în teritoriu pentru a lua pulsul organizațiilor și evident și susținerea acestuia (Vrancea, Craiova – unde inaugurează și semnează reabilitarea unor clădiri).

Întrebat în repetate rânduri de presă dacă dorește să candideze pentru funcția de președinte al PNL, Cîțu a spus că este prea devreme pentru o discuţie în acest sens, fără a nega însă această posibilitate.

”Cu siguranță voi candida la o funcție în PNL. (La ce poate să mai candideze un vicepreședinte?) La prim-vicepreședinte, de exemplu. Voi candida la o funcție la vârful PNL, pentru că experiența pe care am acumulat-o poate ajuta PNL să se dezvolte și să facă față provocărilor politice în următorii ani. Am o relație foarte bună de colaborare cu Ludovic Orban, discutăm pe proiecte de legi, pe tot ce avem, nu sunt niciun fel de probleme. Am lucrat foarte bine și în guvernul precedent”, a declarat Florin Cîțu, într-un interviu la B1 TV.

Chiar dacă imaginea lui Cîțu nu este una grozavă în interiorul PNL, sursele citate susțin că din postura de premier, Cîțu are atuuri importante în mânecă: numirile pe funcții în agenții, la nivel local, dar și banii care îi direcționează către teritoriu.

”Șansa lui Cîțu este să performeze în următoarele luni iar dacă mandatul lui de premier este unul de succes are șanse reale să ridice pretenții pentru funcția de președinte PNL. Poate coagula nemulțumirile liderilor din Transilvania și Muntenia. Orban știe că este contestat și mai știe că în câteva luni poate pierde susținerea liderilor din teritoriu cea de care se bucură acum” au explicat sursele HotNews.ro.

Organizațiile care nu și-au exprimat public susținerea față de Ludovic Orban sunt: Cluj, Bihor, Sibiu, Sălaj, Arad, Alba, Suceava, Giurgiu, Sector 4 București, Gorj, Timiș și Constanța (in total 13 organizații)

Printre liderii nemulțumiți de actualul președinte și care ar putea să-și arate susținerea pe viitor pentru Florin Cîțu are putea fi Emil Boc, Ilie Bolojan, Raluca Turcan, Gheorghe Flutur, Alina Gorghiu, Florin Roman, Dan Vîlceanu, Rareș Bogdan și Robert Sighiartău.

Un rol important în bătălia internă din PNL îl are și președintele Klaus Iohannis. Opțiunea președintelui va înclina considerabil balanța pentru candidatul la fotoliul PNL.

Reamintim că lupta pentru putere în PNL a fost lansată din ianuarie prin atacurile publice lansate de prim vicepreședintele Rares Bogdan și secretarul general al partidului, Robert Sighiartău la adresa lui Ludovic Orban.

O parte dintre liderii partidului au fost nemulțumiți de modul în care s-au derulat negocierile privind formarea Guvernului Coaliției.

Astfel cei nemulțumiți de Orban au încercat să strângă rândurile și să găsească un succesor pentru șefia PNL iar Florin Cîțu, din postura de premier s-a conturat ca ”varianta salvatoare”.

Hubert Thuma, președintele PNL Ilfov: ”Ultimii ani au marcat câteva reușite mari pentru Partidul Național Liberal, avându-l pe Ludovic Orban la conducere”

PNL Ilfov, prin vocea președintelui Hubert Petru Ștefan Thuma, îl susține în continuare pe Ludovic Orban la șefia partidului. Thuma: ”O echipă politică matură trebuie să-și dovedească permanent puterea în fața momentelor tensionate. Trebuie să valorifice fiecare șansă de a deveni mai unită și mai puternică. Ultimii ani au marcat câteva reușite mari pentru Partidul Național Liberal, avându-l pe Ludovic Orban la conducere: câștigarea alegerilor europarlamentare, câștigarea alegerilor prezidențiale, impunerea celui mai mare număr de primari, președinți de consilii județene și consilieri (locali și județeni), în urma alegerilor locale, formarea unei majorități parlamentare și a unei coaliții pentru o guvernare stabilă, asumarea funcțiilor de prim-ministru și de președinte al Camerei Deputaților”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here