Acasă Anchete Poliția Română a dat amenzi de peste 6,6 milioane de lei în...

Poliția Română a dat amenzi de peste 6,6 milioane de lei în două zile 

DISTRIBUIȚI

În perioada 11 – 12 august a.c., la nivel național, Poliția Română, prin polițiști ai structurilor de rutieră, ordine publică și transporturi, a desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Aproape 10.000 de polițiști au acționat, în intervalele orare 07.00 – 09.00 și 17.00 – 19.00, fiind aplicate 19.817 sancțiuni contravenționale.

16.162 de sancțiuni contravenționale sunt prevăzute de OUG 195/2002R, privind circulația pe drumurile publice, dintre care 5.537 au fost aplicate pentru viteză, 496 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 423 pentru nerespectare reguli la trecerile la nivel cu calea ferată și 149 pentru neacordare prioritate vehicule.

Valoarea sancțiunilor aplicate este de 6.671.461 de lei.

Pe perioada acțiunilor, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 1.438 de permise de conducere, dintre care 539 pentru depășirea vitezei cu mai mult de 50km/h, 169 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, 73 pentru neacordare prioritate vehicule, 107 pentru neacordare prioritate pietoni, precum și alte 550 de permise de conducere reținute pentru alte abateri.

Polițiștii au retras 643 de certificate de înmatriculare.

Au fost constate 64 de infracțiuni la regimul circulației, 59 privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, 4 pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și o infracțiune pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Totodată, au mai fost constate 201 infracțiuni, 102 de natură judiciară, 14 pe linie  economică și 85 de altă natură.

Polițiștii au acționat și pentru protejarea fondului forestier, fiind confiscați 548 de metri cubi material lemnos, în valoare de 112.989 de lei și indisponibilizate 3 mijloace de transport, în valoare de 98.680 de lei.

Pentru protejarea fondului piscicol, au fost desfășurate activități specifice, în urma cărora au fost indisponibilizate 25 de mijloace folosite pentru săvârșirea unor contravenții, în valoare de 4.800 de lei.

În cadrul acțiunilor, au fost controlate 703 obiective, pentru verificarea respectării normelor ce reglementează sistemele de securitate private.

În cele două zile, polițiștii au acționat și pentru prevenirea actelor de violență în mediul stradal și asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Au fost identificate 11 persoane urmărite.

De asemenea, au fost sancționate contravențional 57 de persoane care apelau la mila publică, iar 26 de copii lipsiți de supraveghere au fost predați familiei și 5 au fost internați în centre de ocrotire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here