Acasă Economie POLITICĂ, AFACERI, CORUPȚIE…

POLITICĂ, AFACERI, CORUPȚIE…

DISTRIBUIȚI

Majoritatea românilor consideră că persoanele condamnate pentru corupție sunt vinovate și trebuie să plătească pentru faptele lor. De asemenea, perceptia este că în România nivelul de corupție este mai ridicat decât în alte țări, dar și că DNA este instituția cea mai implicată în combaterea corupției, potrivit unui sondaj realizat de Inscop Research, citat de Agerpres.

Potrivit sondajului, 80,2% dintre respondenți apreciază că personalitățile condamnate la închisoare pentru fapte de corupție sunt vinovate și trebuie să plătească pentru faptele lor.

Pe de altă parte, 13,9% consideră că personalitățile condamnate pentru fapte de corupție sunt nevinovate, fiind victime ale răzbunărilor politice, iar 5,9% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

În ceea ce privește evaluarea nivelului de corupție din România comparativ cu cel din alte țări, 62,9% dintre respondenți consideră că în România există mai multă corupție decât în alte țări, cu 7 procente mai mult decât în urmă cu un an, când 55,9% apreciau acest lucru (conform Barometrului INSCOP “Adevărul despre România” din luna mai 2013).

28,8% consideră că există la fel de multă corupție în România ca și în alte țări (30,1% considerau acest lucru în mai 2013), 3,1% dintre respondenți afirmă că există mai puțină corupție decât în alte țări (1,5% susțineau acest lucru în mai 2013) și nu știu sau nu răspund la această întrebare 5,2% (față de 12,4% în mai 2013).

DNA, SRI, Poliția, Presa și ANI – cot la cot pentru combaterea corupției

Sondajul mai arată că 50,3% din populație consideră că DNA este implicată în mare și foarte mare măsură în combaterea corupției. Pe locul al doilea se clasează Serviciul Român de Informații (45,7% consideră că SRI este implicat în mare și foarte mare măsură în combaterea corupției), urmat de Poliție, cu 44,4%. Totodată, 43,9% dintre respondenți consideră că presa are o implicare mare și foarte mare în combaterea corupției. Clasamentul este completat de Agenția Națională de Integritate (39,7%), instanțele de judecată (39,1%), Parchetul General (38,8%) și Comisia Europeană (37,1%). Președinția este considerată ca fiind implicată în mare și foarte mare măsură în combaterea corupției de 29,4% dintre respondenți, urmată de Guvern (27%), Parlament (23,3%) și organizațiile societății civile (21,8%).

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului “Adevărul” în perioada 1 – 7 mai a.c. Volumul eșantionului a fost de 1.056 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de 3%, la un grad de încredere de 95%, eșantionul fiind de tip multistratificat, probabilistic. Barometrul INSCOP ‘Adevărul despre România’ este un proiect de cercetare sociologică periodică a opiniilor românilor cu privire la principalele aspecte ale vieții politice, economice, sociale și culturale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

seven + one =