Politica lumii a fost complicată de când s-a născut ideea de “putere” (şi adiţional: „de avere”) şi, într-un fel, este legată de cele care fac obiectul articolului nostru: căsătoriile… Să facem un scurt istoric, luînd-o mult mai pe departe: O bună parte din politica europeană a mileniului trecut a fost ancorată în jurul căsătoriilor. Nu ne întoarcem la antichitate, la Cezar şi Cleopatra. Vorbim de Europa Evului Mediu. Marile familii domnitoare europene şi-au împărţit tronurile, ţările, ducatele şi… averile. Prin puterea armatelor dar şi prin căsătorii. La graniţa dintre secolele 18/19, corsicanul Napoleon Bonaparte a împânzit lumea occidentală, din Spania, via Italia, până în Suedia, cu rudele sale şi progeniturile acestora, evident, prin căsătorii. Ba chiar un nepot al lui, Napoleon al III-lea, a ajuns împăratul Franţei în perioada 1851-1871. Şi exemple europene sunt multe, multe… Evident că nici Țările Române nu au fost ocolite de acest obicei european. Prima soţie a marelui domnitor moldovean, Ştefan cel Mare, s-a numit Evdochia de Kiev, a doua, Maria de Mangop, a provenit din neamul bizantin. A treia soţie a lui Ştefan cel Mare a fost, foarte tânăra, Maria-Voichiţa, fata lui Vlad Ţepes, vărul lui muntean. Fiica lui Vasile Lupu s-a căsătorit cu hatmanul cazac, Timuş Hmelniţki, care l-a ajutat in luptele interne pentru tronul Moldovei (a și murit în 1653 la asediul Sucevei). Soţia regelui Ferdinand al României, Maria, provenea din renumita ramură ruso-engleză. Era nepoata reginei Victoria a Angliei şi a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Dar, să revenim la zilelele noastre. Noi, folosim istoria ca pretext nu ca subiect principal. Deși, în România, nu a fost niciodată o separare pe „caste”, gen aceleia din India, care interzicea cu desăvârsire o căsătorie între persoane din caste diferite, totuşi nu prea se “încurcau” clasele privilegiate cu cei de „jos” prin… căsătorie. Asta nu însemnă că domnitorii nu „se încurcau” cu frumoase domniţe de boieri sau chiar cu fete simple şi frumoase. Un exemplu celebru este relaţia dintre Ştefan cel Mare şi Rareşoaia, din care a rezultat un renumit domnitor al Moldovei: Petru Rareş (1527-1538 şi 1541-1546). Dar nici boierii mai mari sau mai mici nu ezitau sa aibă legături amoroase cu femei de rang inferior (frumoase slujnice). Aşa au apărut bastarzi domneşti sau boiereşti care duceau la sângeroase dispute pentru tron sau încurcate probleme de moştenire. Căsătoriile, să le zicem „normale”, aveau la bază, „zestrea” cu care venea fiecare, la debutul unei căsătorii. Care se dorea fericită sau, măcar, normal-materială. Mai simplu spus: bogaţii cu bogaţii, săracii cu săracii. Socialismul a rupt aceste bariere de avere: cei care doreau să-şi făurească o familie trebuiau să aibă calităţi fizice concordante şi servicii pe măsură. Atât. Restul ţinea de noroc în dragoste, de copii, de sănătate, de echilibru matrimonial. Dar azi? Azi, ne întoarcem la trecute vremuri. Din nou a venit “pe tapet” un factor decisiv: averea. Şi potenţialii parteneri de viaţa sunt temeinic verificaţi material. Din păcate, fenomenul s-a generalizat. Neconcordanţele de avere sunt repede descoperite, şi avem o invazie de divorţuri. Pe motiv de nepotrivire, evident, de avere, sub binecunoscuta mască “de caracter”. Care se practica, cu succes, şi pe vremea socialismului. Şi oamenii devin din ce în ce mai singuri. Si copiii lor din cei în ce mai… fără părinţi sau (şi a devenit o modă): copii cu un singur părinte! Procesul de “instrăinare neocapitalistă” îşi are una dintre cauze şi în dezmembrările, “în flux continuu”, ale “familiilor tradiţionale” (expresie favorită şi temeinic abordată de marele viitorolog american, Alvin Toffler). Şi la această tristă stare de lucruri contribuie, din plin, şi mass-media vizuale care prezintă, permanent, vedete care se împreunează şi se despart într-un ritm debordant. Şi constituie un exemplu nociv pentru omul simplu care nu are banii vedetelor ale căror exemplu îl urmează… matrimonial! Noi am prezentat, cu sinceritete, „întâmplări” din jurul nostru pe care nu avem cum, nu putem să ne facem, că nu le vedem. Şi le-am expus, în rândurile de mai sus.
– VASILE BOLBOJA
