Acasă Editorial Politicienii și “moşia personală”

Politicienii și “moşia personală”

DISTRIBUIȚI

Expresia “moşie personală” are o lungă istorie. În principiu expresia este pleonastică: o moşie este, în esenţa sa, personală. Dar, prin extensie, o moşie poate fi a statului, a unui grup organizat de proprietari, a regalităţii etc. Noi ne vom concentra asupra expresiei care face istorie în neo-capitalismul românesc: “Politicienii se simt ca pe o moşie personală”. Chiar noi într-un articol precedent am folosit expresia de “moşie personală” pentru diriguitorii fotbalului românesc. Dar cum au ajuns politicienii noştri, aleşi democratic, în urma unor profunde schimbări de sistem politic şi economic declanşat de o revoluţie (care s-a produs cu mari sacrificii umane) să fie gratulaţi sau să-şi însuşească această etichetă?

Noţiunea este atribuită strict unei persoane care este proprietara unei averi. Şi, desigur, deţine controlul, deciziile, supremaţia asupra bunurilor care sunt în proprietatea sa absolută. Dar, cu excepţia unor perioade din evul mediu şi din sclavagism, nu şi asupra oamenilor. Iată că în neo-democraţia noastră contemporană a apărut o categorie socială deosebită numită simplu – politicieni. Ne referim la toate nivelurile, de la cel mai înalt până la un modest primar din ultimul colţ de ţară românească. Aceştia, modeşti la începuturi, prin anii 1990, devin, pe timp ce trece, tot mai puternici, tot mai distanţaţi de ţară, de popor şi, în cele din urmă, de alegători. Şi acţionează în consecinţă. Nu ne referim la toți, desigur…  Adică aşa cum ar acţiona pe “moşia proprie”. Dumnezeule mare! Ce înseamnă, pentru un ales al poporului, indiferent de funcţie, să actioneze ca pe o “moşie proprie”? În care probabil iobagii sunt chiar…alegătorii!

Noi ştim că alesul este în slujba alegătorului. Şi că el speră şi crede că alesul său îl va servi pentru legitimele sale doleanţe, legal. Se induce, din ce mai des şi îngrijorător pentru noţiunea de democraţie, că “alesul” se manifestă faţă de aleşii săi discreţionar, ca pe “propria-i moşie”. Ba mai mult, unii încearcă “pe noua lor moşie” să-şi impună  acoliţii. Mai ştim că proprietarii de pământuri, pe timpuri, numeau, prin voinţă proprie, arendaşi. Şi mai ştim că acei arendaşi au creat mari probleme ţăranilor dar şi proprietarilor. Aşa s-a declanşat una dintre cele mai teribile cataclisme – Răscoala din 1907, care a lăsat urme adânci în istoria României. De aceea tendinţa unor politicieni, ajunşi în posturi de conducere importante, de a-şi impune “arendaşii lor moderni” este o armă cu două tăişuri. Mult mai simplu ar fi să-şi ducă, onest, mandatul la final. În zona de sud-est a judeţului nostru circulau nişte vorbe ale unui ilfovean hâtru: “Nimeni nu a văzut depozit de pepeni şi primar ieşit la pensie” (vorbe spuse în socialism). Se înţelege, direct, de pe funcţia de ales. Şi adăugăm noi, nici parlamentari ieşiţi la pensie din această postură.

Plecând de la aceste considerente istorice, umane, religioase, de ce politicienii noştri, de orice nivel, nu încearcă, nu se străduiesc să se înscrie în limite normale? Pentru că, în cele din urmă, părăsim această lume tot în patru scânduri. În viaţa asta simplă a poporului nostru se vorbeşte, normal, despre cei care, într-un fel sau altul, i-au marcat existenţa. Şi memoria populară reţine: a fost bun, corect, omenos sau invers. Acei politicieni abonaţi la “moşia personală” compromit profund, iremediabil, iresponsabil, ideea generoasă de democraţie. Rezultatele se văd clar, concret, păgubitor, în viaţa cea de toate zilele a românilor de azi. Şi, per ansamblu, a României. – VASILE BOLBOJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

12 − one =