Premergător sărbătorilor pascale, acțiunile inspectorilor de prevenire se vor derula cu precădere la unitățile de cult, având în vedere că în această perioadă un număr foarte mare de cetățeni vor păși pragul bisericilor.Pe timpul controalelor, specialiștii în prevenirea incendiilor vor avea în atenție dotarea cu stingătoare a lăcașurilor de cult, menținerea liberă a căilor de evacuare, utilizarea corectă a instalațiilor electrice și stabilirea zonelor de parcare astfel încât accesul autospecialelor de pompieri să nu fie afectat.
De asemenea, vor fi executate instruiri cu personalul bisericesc, pe linia protecției la foc, ocazie cu care vor fi prezentate măsurile care trebuie respectate înainte, pe timpul și după terminarea slujbelor, astfel încât aceștia, la rândul lor, să le transmită și enoriașilor.
În această perioadă, echipajele de salvatori din subunitățile operative vor continua acțiunile de recunoaștere la astfel de obiective pentru identificarea surselor de alimentare cu apă, familiarizarea cu particularitățile fiecărei clădiri și prelucrarea personalului bisericesc asupra asigurării intervenției imediate în caz de incendiu, până la sosirea echipajelor specializate de stingere.
Având în vedere afluxul mare de persoane generat de perioada sărbătorilor pascale, din dispoziția inspectorului general al IGSU, în perioada 21 aprilie – 6 mai, în localitatea Prislop din județul Hunedoara, va fi operaționalizat un punct de prim ajutor medical. Autospeciala pentru transport personal şi victime multiple va avea în dotare echipamentele şi materialele necesare, pe care paramedici SMURD le vor utiliza în cazul urgențelor medicale.
În primele luni ale acestui an, lăcașuri de cult au căzut pradă flăcărilor, echipajele de salvatori ținând piept sinistrului cu eforturi susținute pentru a-l lichida. Cea mai tristă pagină din istoria luptei cu flăcările a fost scrisă pe data de 18 aprilie 1930, în localitatea Costeşti din judeţul Argeş, eveniment în urma căruia 108 persoane și-au pierdut viața, majoritatea copii. Incendiul a izbucnit în interiorul unei biserici, din cauza unei lumânări.