SZABO A VOTAT ÎN DOUĂ LOCURI: LA BUFTEA ȘI CORBEANCA
Premierul Victor Ponta a fost huiduit, dumincă, la ieşirea de la Şcoala nr. 2 din Buftea, unde a mers pentru a o susţine la vot pe Gabriela Szabo, de un grup de tineri care l-au huiduit, în timp ce un alt grup de tineri il aclama.
Tinerii din grupul care huiduia i-au strigat premierului „Plagiatorule”. Unii tineri i-au reproşat, de asemenea, lui Ponta că i-a catalogat drept golani într-o emisiune televizată. Ponta le-a replicat, înainte de a se urca în maşină: „Cred că l-aţi auzit pe Băsescu, nu pe mine”.
După ce Ponta a plecat, unul dintre tineri a declarat ziariştilor că ei sunt nemulţumiţi deoarece tinerii au fost catalogaţi de Ponta drept golani si drogaţi. El a spus că nu e normal ca Ponta să-i jignească şi s-a declarat nemulţumit şi de faptul că premierul a fost aclamat în faţa secţiei de vot de la Școala nr. 2 Buftea.
Premierul Victor Ponta a venit la Școala nr. 2 din Buftea să o susţină la Gabriela Szabo, candidat la funcţia de deputat de Ilfov, împreună cu soţia sa, Daciana Sârbu, Daniel Constantin, Gabriela Firea şi Ilie Năstase.
Szabo a ales să voteze pentru funcția de deputat la Buftea, în fieful liberalilor lui Marian Petrache, și la Corbeanca, în imediata apropiere, acolo unde își are domiciliul, pentru listele de eurodeputați.