Acasă Info Local Prefectura Ilfov: Atenție sporită de sărbători

Prefectura Ilfov: Atenție sporită de sărbători

DISTRIBUIȚI

La sediul Prefecturii Ilfov, prefectul și reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov au susținut o declarație de presă având ca temă măsurile dispuse în contextul Sărbătorilor Pascale.

În contextul Sfintelor Sărbători, la nivelul județului Ilfov au fost dispuse măsuri integrate atât pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență care pot apărea în zilele de Paște, cât și pentru respectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța produselor alimentare specifice.

În scopul prevenirii toxiinfecțiilor alimentare, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, perioadă în care, în mod tradițional, consumul unor cantități de alimente de origine animală crește, la nivelul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ilfov a fost verificat modul în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare în piețele agro-alimentare, abatoare, unități de tranșare a cărnii, unități de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală, precum și în diferite categorii de unități de vânzare cu amănuntul de tip carmangerii.

Până în prezent, au fost efectuate 164 de controale oficiale și, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, au fost verificate în trafic 487 de mijloace auto, fiind aplicate 12 amenzi contravenționale în valoare de 73.200 lei. Sancțiunile au fost aplicate în urma identificării următoarelor neconformități: încălcarea normelor sanitare veterinare cu privire la trasabilitatea produselor alimentare sau cu privire la etichetarea produselor, comercializarea animalelor fără documente sanitar veterinare, manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor în vigoare, transportul produselor alimentare fără respectarea condițiilor de igienă și fără autorizație conform prevederilor legislației în vigoare.

Pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor, tot în perioada premergătoare Sărbătorilor de Paște, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov a efectuat controale tematice privind modul de etichetare, publicitate și comercializare a produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale, respectiv carne preambalată, ouă, vopsea de ouă, ciocolată și produse din grăsimi vegetale și produse de patiserie.

La nivelul celor două structuri menționate s-a constituit un serviciu de permanență asigurat de personal de specialitate, care va prelua sesizările cetățenilor, inclusiv în zilele de sărbătoare, astfel încât, pe de o parte, consumatorii să nu aibă probleme de sănătate și siguranță, dar nici interesul economic să le fie afectat.

De asemenea, în ceea ce privește ordinea, siguranța publică și asigurarea intervențiilor în situații de urgență, doresc să vă informez că la nivelul județului Ilfov, structurile cu atribuții vor acționa în sistem integrat, astfel încât fiecare cetățean al județului Ilfov să se simtă în siguranță.

Cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov a dispus suplimentarea efectivelor prezente în zonele aglomerate (piețe, târguri, oboare), în proximitatea lăcașurilor de cult, unde urmează a se desfășura slujbe religioase cu participarea unui public numeros, precum și în localitățile turistice și în zonele agrement. În noaptea de Înviere polițiștii ilfoveni vor acționa pentru asigurarea măsurilor de ordine publică și a fluenței traficului rutier, având în atenție cele 156 de lăcașuri de cult existente pe raza județului Ilfov, astfel încât să nu se desfășoare evenimente negative.

Polițiștii ilfoveni sunt pregătiți să intervină pe toate segmentele, respectiv de ordine publică, rutieră, economic, judiciar și, oriunde este necesară intervenția forțelor de ordine din Ilfov, fie că se sesizează din oficiu, fie că sunt chemați să intervină în urma apelurilor 112.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ilfov „Lascăr Catargiu” va asigura măsuri de ordine și liniște publică la un număr de 14 lăcașuri de cult, dintre care Catedrala „Sfânta Parascheva” din Voluntari, Mănăstirile Cernica, Pasărea, Căldărușani, Țigănești, Samurcășești și Snagov (Vlad Țepeș), Biserica Sfântul Dimitrie din orașul Bragadiru, Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Parohia Dudu 2 din localitatea Roșu – comuna Chiajna și alte biserici la care enoriașii vor veni în număr mare, conform analizelor efectuate pentru anii anteriori.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ilfov este la datorie în sprijinul cetățenilor și solicită sprijinul acestora prin respectarea măsurilor indicate de forțele de ordine, mai ales a normelor rutiere – în zona lăcașurilor de cult care sunt dispuse mai aproape de drumuri foarte circulate, evitarea aglomerațiilor și dispunerea cetățenilor la o distanță de siguranță unii față de ceilalți, supravegherea copiilor de către adulți, supravegherea bagajelor – pentru a reduce, astfel, împreună, riscurile apariției unor evenimente nedorite în preajma Sărbătorii Învierii Domnului.

Premergător Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a efectuat recunoașteri și controale de prevenire în lăcașurile de cult, cu scopul de identificare și remediere a eventualelor deficiențe care pot pune în pericol siguranța persoanelor participante la slujbele religioase. pe linie operativa, echipajele de pompieri au efectuat recunoașteri la bisericile din raioanele de intervenție.

Pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență care pot apărea pe durata slujbei de Înviere, pompierii vor fi în misiune la biserici și mânăstiri, la care sunt așteptați să participe un număr mare de credincioși.

Totodată, ISUBIF a transmis către administrațiile publice locale măsurile de prevenire a incendiilor care trebuie respectate de cetățeni pe timpul sărbătorilor, în scopul afișării lor la punctele de informare preventivă constituite la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

În acțiunile preventive și pentru asigurarea măsurilor aferente desfășurării în siguranță a activităților organizate la nivel local, vor fi angrenate și serviciile voluntare pentru situații de urgență.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, atât pe timpul manifestările religioase, cât și în locuințe, se recomandă cetățenilor adoptarea următoarelor măsuri:

– aprindeți lumânările în locurile special amenajate de personalul bisericilor;

– manifestați prudență în utilizarea lumânărilor în cadrul mulțimilor;

– nu amplasați lumânările aprinse în apropierea materialelor ușor combustibile;

– utilizați suporturi de lumânare incombustibile (lumânarea amplasată într-o farfurie cu puțină apă);

– nu lăsați lumânările aprinse nesupravegheate.

– parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujbele religioase se va realiza astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență sau să împiedice accesul la hidranții exteriori de incendiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here