Acasă Politic Președintele Iohannis și premierul Tusk au agreat o coordonare apropiată RO-PL în...

Președintele Iohannis și premierul Tusk au agreat o coordonare apropiată RO-PL în UE

DISTRIBUIȚI

În marja participării la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, Președintele României, Klaus Iohannis, a avut joi, 14 decembrie 2023, o întrevedere cu noul Prim-ministru al Poloniei, Donald Tusk, pe care l-a felicitat pentru realegerea în funcție și preluarea mandatului.

Cei doi lideri au fost de acord cu privire la importanța aprofundării în continuare a Parteneriatului Strategic foarte bun și substanțial dintre România și Polonia și au trecut în revistă prioritățile de pe agenda bilaterală și proiectele majore din cadrul Parteneriatului Strategic, în contextul în care în 2024 se vor aniversa 105 ani de la stabilirea relațiilor bilaterale și va fi marcată pentru prima dată de la instituire Ziua Solidarității Româno-Poloneze, pe 3 martie. De asemenea, cei doi au agreat și intensificarea eforturilor pentru dezvoltarea relațiilor economice, Polonia fiind cel de-al cincilea partener comercial al României, cu un total al schimburilor de peste 5,2 miliarde de euro pentru prima jumătate a anului curent.

Cei doi lideri au salutat cooperarea excelentă dintre cele două țări la nivelul NATO și au analizat prioritățile de pe agenda Aliată, cu accent pe măsurile de reasigurare de pe Flancul Estic al Alianței, fiind agreată o coordonare sporită, inclusiv în pregătirea Summitului aliat de la Washington de anul viitor.

Având în vedere obiectivele comune de întărire a Uniunii, de promovare a unității, rezilienței și coeziunii, în interesul cetățenilor, cei doi lideri au discutat despre pe aprofundarea cooperării și coordonării dintre România și Polonia la nivelul Uniunii Europene.

Președintele Klaus Iohannis și premierul Donald Tusk au avut un schimb de opinii pe temele de actualitate de pe agenda prezentului Consiliu European, precum extinderea UE, sprijinul pentru Ucraina, situația din Orientul Mijlociu și negocierea noului Cadru Financiar Multianual, fiind agreată o coordonare apropiată între cele două țări. Totodată, Președintele României și Premierul Poloniei au exprimat susținerea puternică pentru luarea unei decizii pentru începerea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova.

Președintele Klaus Iohannis și Prim-ministrul Donald Tusk au discutat și despre continuarea foarte bunei cooperări dintre România și Polonia, în calitate de Parteneri Strategici și cele mai mari state din Europa Centrală și de Est, la nivel regional, inclusiv în cadrul formatelor regionale relevante, precum București 9 și Inițiativa celor Trei Mări.

2 COMENTARII

  1. […] În marja participării la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, Președintele României, Klaus Iohannis, a avut joi, 14 decembrie 2023, o întrevedere cu noul Prim-ministru al Poloniei, Donald Tusk, pe care l-a felicitat pentru realegerea în funcție și preluarea mandatului. Cei doi lideri au fost de acord cu privire la importanța aprofundării în continuare a […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here