Acasă Info Local Primul index dedicat actelor normative adoptate de administrația publică locală

Primul index dedicat actelor normative adoptate de administrația publică locală

DISTRIBUIȚI

USR pune la dispoziția cetățenilor primul index normativ local din România. Acesta se găsește pe hcl.usr.ro și conține într-un format accesibil documente oficiale relevante emise de autoritățile administrației publice locale.

Principalul avantaj al acestui index este că permite realizarea de căutări după cuvinte cheie atât în titlul cât și în conținutul hotărârilor, al dispozițiilor de primar și al proceselor verbale încheiate la nivelul primăriilor și al consiliilor locale sau municipale.

În prezent, majoritatea acestor instituții publică actele normative locale în format PDF scanat, ceea ce face imposibilă indexarea lor în motoarele de căutare. Pentru a rezolva această problemă, voluntarii au realizat un sistem prin care documentele oficiale sunt descărcate de pe site-urile primăriilor, apoi transformate din format .pdf în format text, cu ajutorului unui software OCR, apoi sunt încărcate pe site și indexate folosind un motor de căutare local. ”Încă de când am ajuns în Consiliul General am spus că cel mai mare obstacol în calea transparenței la Primăria Capitalei este maniera în care sunt gestionate documentele oficiale. Chiar și atunci când sunt puse pe site, acestea sunt încărcate într-un format care nu își dă posibilitatea să lucrezi efectiv cu documentele respective. Bugetul de exemplu, vine într-un format în care nu poți verifica dacă s-au strecurat erori în tabele, nu poți să mergi automat la o anumită secțiune, nu poți să cauți un anumit capitol bugetar sau o instituție. Pur și simplu, formatul în care ne sunt transmise aceste informații face extrem de dificilă depistarea erorilor sau a portițelor lăsate intenționat de către decidenți”, a declarat Roxana Wring, președinte al USR București.

”Instrumentul pe care îl punem la dispoziție vine să rezolve marea problemă a actelor normative din administrația locală. Și anume, rezolvă problema căutării după cuvinte cheie. Sistemul permite căutarea nu doar în titlu, ci și în conținut, făcând astfel extrem de ușor de identificat toate hotărârile de consiliu care se referă la un anumit subiect. În mod normal, acest index și facilitatea de căutare ar fi trebuit să fie oferite din oficiu pe paginile primăriilor. Pentru că acest lucru nu se întâmplă, ne-am gândit să-i ajutăm pe cetățeni și să le punem noi la dispoziție un astfel de instrument”, a spus Ștefan Cioc, responsabil de proiect.

În prezent, sunt încărcate documente emise de autoritățile publice locale din București (municipalitate și sectoare), Iași și Constanța, urmând ca ulterior să fie analizată oportunitatea extinderii și pentru alte primării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here