La data de 29.03.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciu Teritorial Iași împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași efectuează un număr de 15 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Iași, Bacău, București, Constanța și Sibiu în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, specializat în fabricarea și comercializarea în spațiul Uniunii Europene de substanțe anabolizante.
Simultan, pe teritoriul Republicii Moldova, procurorii din cadru Procuraturi pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale și ofițerii Departamentului Antifraudă și Conformare al Serviciului Vamal efectuează 22 percheziții domiciliare, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autoritățile judiciare moldovene încheiat cu sprijinul EUROJUST.
În cauză s-a reținut că, mai mulți cetățeni cu dublă cetățenie română/moldovenească au constituit, în a doua jumătate a anului 2021, un grup infracțional organizat specializat în fabricarea de produse care conțin substanțe dopante cu grad de mare risc.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate a fost descoperit primul laborator de produse anabolizante din România.
De asemenea, după efectuarea percheziţiilor domiciliare la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi vor fi conduse în vederea audierii 11 persoane.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Iași, B.C.C.O. București, B.C.C.O. Constanța, S.C.C.O. Sibiu și I.P.J. Hunedoara – Serviciul Acțiuni Speciale, precum și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Iași, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și I.J.J. Constanța.
Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de lucrătorii din cadrul Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
Documentarea activității infracționale a fost realizată și cu sprijinul EUROPOL.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] La data de 29.03.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciu Teritorial Iași împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași efectuează un număr de 15 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Iași, Bacău, București, Constanța și Sibiu în vederea destructurării unui […] Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]