Acasă Educatie „PROGRES CĂTRE VIITOR”, UN PROIECT AL CONSILIULUI JUDEŢEAN AL ELEVILOR ILFOV

„PROGRES CĂTRE VIITOR”, UN PROIECT AL CONSILIULUI JUDEŢEAN AL ELEVILOR ILFOV

DISTRIBUIȚI

Paul_LungeanuLa 29 ianuarie 2015, la sediul Casei Corpului Didactic din Brănești, va avea loc Conferința Inter-Regională ”Progres către Viitor”. Scopul pe baza căruia s-a construit proiectul este creşterea interesului elevilor de a se implica activ în promovarea şi dezvoltarea Consiliului Elevilor, structură care urmăreşte dezvoltarea tinerilor atât pe plan personal cât şi profesional. Mediul dinamic din acest cadru organizat formează lideri şi le dezvoltă abilităţi de comunicare şi lucru în echipă prin coordonare de proiecte desfăşurate în colaborare cu alte organizaţii.

Pe parcursul celor patru zile se vor identifica la nivelul fiecarui judeţ şi fiecărei regiuni problemele cu care se confruntă structurile C.E. şi se vor iniţia activităţi pentru ameliorarea acestora. Deoarece Consiliul Elevilor este singura structură reprezentativă condusă de elevi pentru elevi, Conferinţa Inter-Regională „Progres către viitor” are ca principale obiective stimularea şi motivarea tinerilor de a face voluntariat şi conştientizarea importanţei reprezentării drepturilor elevilor. “Consiliul Elevilor reprezintă pentru mine cel mai bun mod de a-mi exprima dorinţele şi nevoile în raport cu viaţa de elev. De asemenea, este un bun mod de a-mi pune în practică ideile, de a cunoaşte oameni noi, de a socializa şi de a împartăşi şi celorlalţi ce am eu de oferit. Calităţile pe care le-am dobândit în urma implicării anterioare în C.E sunt: spiritul de lider, creativitatea şi munca în echipă. Îmi doresc ca acest proiect inter-regional, pe care îl voi implementa în Ilfov cu ajutorul colegilor mei din judeţ, să le fie de folos celor 30 de elevi participanţi, să sudăm o echipă în C.E , să realizăm schimb de experinţă şi bune practici, să extindem relaţiile inter-umane şi colaborarea cu judeţele limitrofe. Am intrat în Consiliu pentru a putea fi vocea colegilor mei. Nu mă voi mulţumi cu nimic mai mult. Din respect pentru ei cât şi pentru mine însumi, îmi propun ca acest mandat să fie unul productiv si benefic pentru toţi colegii mei. Voi face tot posibilul  pentru a realiza cât mai multe proiecte reale şi utile, de altfel cum este si acest proiect inter-regional şi cu siguranţă voi realiza o schimbare în bine, reală şi de durată,”, declară Paul Lungeanu, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here