Se propune păstrarea actualelor județe, în scopul continuității serviciilor publice calibrate corect, dar cu mutarea celorlalte atribuții fie la nivel inferior (municipal), fie superior (regional)
Toate propunerile de reîmpărțire administrativ teritorială de până acum au avut trei lucruri în comun: s-au limitat la încercarea de comasare a județelor într-unele mai mari, n-au reușit să ajungă la vreun numitor comun politic în principal din considerente etnice și în cele din urmă au fost uitate cu totul.
Raportul Societății Academice Române (SAR) pe 2015 vine cu o propunere mai flexibilă și etapizată, care pornește de la cele mai mici niveluri ale administrației. Simpla comasare de județe, dincolo de aparentele economii logistice și administrative, n-ar rezolva problemele existente ci dimpotrivă, le-ar acutiza – mărind gradul de dependență de centru și întărind puterea discreționară a baronilor locali. Asta pentru că cele mai multe probleme de deservire administrativă și de reprezentare politică sunt la nivel sub-județean.
Pentru majoritatea românilor din sate sau din orașele mici, nu reședința județului este locul unde merg să-și rezolve problemele imediate. Cea mai apropiată bancă sau judecătorie, cel mai apropiat spital sau birou de plăți agricole sunt în vreun municipiu sau orășel care deservește o întreagă zonă din postura de centru ad-hoc.
Județele în forma actuală – substanțial mai mari decât cele istorice – au fost trasate în 1968 (cu doar câteva modificări ulterioare) de Nicolae Ceaușescu, în scopul de-a-și consolida puterea. Tot atunci au fost desființate raioanele, un întreg palier administrativ comun peste tot – azi codificat în nomenclatorul Uniunii Europene ca LAU2 – grupuri de localități care au împreună câteva zeci de mii de locuitori. Schimbarea nu a simplificat administrația, ci dimpotrivă. O parte dintre servicii trebuie să fie acum îndeplinite la nivelul administrativ cel mai mic, comuna, chiar și în cazuri când nu există nici capacitatea și nici oportunitatea necesare – chiar și o comună de câteva sute de suflete trebuie să asigure ”urbanist”. Pentru consiliile locale, costurile sunt împovărătoare, cu până la 30 de angajați de plătit, astfel că 80% dintre cele 2.900 de comune din România nu reușesc să-și asigure nici măcar cheltuielile proprii de funcționare din taxele încasate. Apar astfel multiple probleme de reprezentare democratică – finanțarea depinde de deciziile discreționare de la județ, redistribuirea în interiorul satelor componente este la rândul său discreționară iar când este vorba de servicii, locuitorii depind de bunăvoința vreunui primar de municipiu din vecinătate, pe care însă nu mai apucă să-l voteze.
Veșnica nemulțumire a UDMR
Desigur, nici în rândul județelor situația nu este echilibrată – jumătate dintre ele sunt pe deficit și au nevoie de bani de la bugetul de stat, ceea ce le face la rândul lor victime ale presiunii politice de la centru. Însă toate proiectele de până acum s-au împotmolit, deoarece UDMR nu e mulțumită cu actuala grupare a județelor în regiuni de dezvoltare și dorește o regiune Ținutul Secuiesc, adică gruparea județelor Harghita, Covasna și o parte din Mureș unde ponderea populaţiei de etnie maghiare este majoritară. Reprezentanții majorității se feresc de orice ar putea aduce a regionalism etnic, dând exemplul mai multor regiuni europene unde devoluția – de exemplu în Regatul Unit – a stimulat mișcările autonomiste, nu le-a redus.
În realitate, România nu are nevoie să creeze regiuni legislative, ca landurile germane, dat fiind că interesele nu sunt doar culturale și educaționale, ci și economice și logistice, ceea ce împarte zonele între poli de dezvoltare ca Târgu-Mureș (față de care orbitează județul Harghita) și Brașov (unde au treabă cei din județul Covasna). Cum un consens politic în această chestiune nu se întrezărește, singura opțiune realistă pare abordarea mai flexibilă a problemei, care presupune ca unităților teritoriale mai mici să li se lase posibilitatea de a se grupa sau regrupa voluntar în funcție de fiecare chestiune specifică pe care o au de rezolvat. De exemplu, municipiul Sfântu Gheorghe să se poată asocia cu Târgu Mureș când este vorba de finanțarea educației universitare, respectiv de Brașov atunci când este vorba de sănătate sau de serviciile aeroportuare.
Pentru o autonomie mai mare a unităților administrative în mod real
Societatea Academică Română propune dezvoltarea și dezbaterea unui plan-cadru de reorganizare teritorială care să poată oferi o autonomie mai mare a unităților administrative în mod real, prin asigurarea resurselor financiare, după cum urmează, pe fiecare nivel.
LAU2 – Sate și comune. Stimularea înființării de asociații de proprietari, cu consilii ad-hoc, după modelul asociațiilor urbane de bloc, cu cheltuieli minimale (personal neremunerat, după modelul francez sau plătit simbolic) și venituri asigurate din gestiunea terenurilor comune, finanțare pe proiect – națională și europeană respectiv eventuale contribuții voluntare. Comasarea activității actualelor comune în jurul orașelor sau municipiilor, care să asigure cea mai mare parte a capacității administrative necesare și ai căror reprezentanți să își asume responsabilitatea politică în fața tuturor locuitorilor. Acest proces poate fi accelerat prin limitarea în etape a procentului din încasări care poate fi alocat cheltuielilor de funcționare, astfel încât comunele care nu-și ating țintele să fie pasibile de desființare imediată.
LAU1- Orașe și municipii. Identificarea polilor de dezvoltare locală care au capacitatea administrativă de a se auto-finanța mulțumitor, dar care să asigure și o acoperire suficientă a teritoriului. Există deja criterii suficiente pe baza cărora să se poată delimita viitoarele unități – prezența de judecătorii, unități bancare sau centre de plăți APIA etc.
NUTS3 – Județe. Păstrarea actualelor județe, în scopul continuității serviciilor publice calibrate corect, dar cu mutarea celorlalte atribuții fie la nivel inferior (municipal), fie superior (regional).
NUTS2 – Regiuni. Păstrarea provizorie a celor opt regiuni de dezvoltare, cu scop statistic, fără însă ca acestea să primească atribuții suplimentare. Cel puțin pentru o perioadă tranzitorie, să le fie lăsată libertatea unităților inferioare de-a se asocia în funcție de interesele punctuale de oportunitate. Organele de control administrativ și judiciar (procuratura, DNA) ar trebui grupate însă la nivel regional, fie prin descentralizare de la nivel națioal, fie prin comasare de la nivel județean, pentru a evita captura lor la nivel local.
NUTS1 – Macroregiuni. Ele pot avea în continuare valoarea strict simbolică, istorică.
LUCIAN DAVIDESCU – Societatea Academică Română
