Acasă Editorial PROSTIREA PROȘTILOR

PROSTIREA PROȘTILOR

DISTRIBUIȚI

 

Au trecut peste 27 ani de când am păşit, viguros, pe drumul neocapitalismului. Un drum plin (ochi) de speranţe. Trebuia să înlocuim aberantul socialism de sorginte sovietică (totuşi, după 1960 de esenţă românească) cu o nouă variantă, modernă, a capitalismului.

Speranţele au fost mari, justificate. Se spera că în noile condiţii ale capitalismului mondial va fi instaurat, în România, unul modern care va prelua plusurile dar şi că va elimina minusurile celui interbelic. Aşadar au trecut, aproape nesesizabil de muritorul de rând, peste 27 ani. Ce constatăm? ultimele evenimente româneşti au bulversat tot: aprecierea internaţională şi poziţia României în UE, mediul de afaceri, viaţa politică şi socială, dar mai ales pe omul simplu. Dezvăluirile din presă au adus românii cu picioarele pe pământ. Concret, ce fel de capitalism “construim” după cel “de cumetrie” şi cel “al baronilor locali” (expresii neaoş-prezidenţiale)? Încercăm şi noi o formulare proprie: Acum este o “cârdăsie economico-politică transpartidică fără…frontiere româneşti”. “Defecţiunea Ghiţă” ne-a luminat: există o luptă de faţadă între aşa-zisii politicieni şi ocupanţi ai unor funcţii de conducere la vârful Puterii dar, dincolo de “faţa văzută a luptei împotriva corupţiei”, există o comuniune de interese economice, prietenii, concedii în locuri exotice, toate greu de detectat de omul de rând. Sunt legături partidice pe orizontală (între partide) şi pe verticală (între membrii aceluiaşi partid) şi, mai nou cu valenţe internaţionale – siriene, ruseşti, bulgare, evreieşti etc… Noroc cu mass-media care, iată, şi-au intrat în drepturi: rolul de “sanitar” pentru a informa omul de rând. Care a fost supus de politicieni, şi folosim expresii din popor, unui proces coordonat, planificat şi chiar eficace de “prostirea proştilor”.

Impresia generală este că cu cât înaintăm mai adânc pe calea noului capitalism cu atât mai profunde sunt derapajele în defavoarea ţării şi a oamenilor simpli. Şi o spunem direct, fiecare dintre cele (aproape) trei decenii de neocapitalism lasă o impresie de creştere a dezinteresului pentru ţară, pentru oamenii simpli vizavi de bogaţi. S-a produs o cârdăşie oligarhică fără frontiere politice, partidice, sociale şi chiar naţionale. În deceniul ultim al mileniului al doilea s-a creat o nouă clasă politico-economică menită să implementeze capitalismul în Romănia şi care avea unele valenţe dar şi unele derapări de la aşteptările românilor. Deceniul prim al noului mileniu a continuat pe o linie descendent-negativă. Corupţia nu s-a diminuat, alimentarea clientelei securisto-politice a continuat. La alegerile prezidenţiale din 2004 a apărut un corifeu, Traian Băsescu, care s-a angajat să lupte, prin toate mijloacele, împotriva corupţiei. A promis folosirea “ţepelor”, ca pe vremea lui Vlad Ţepeş, pentru a repune ţara pe un drum-făgaş (relativ) onest. Dar, stupoare. Fenomenele negative moştenite au fost preluate dezinvolt şi amplificate. S-a creat o nouă “structura politică”, este adevărat mai tânără, dar la fel de rapace şi dispusă să se îmbogăţească rapid. Până şi Băsescu a recunnoscut, dezinvolt şi stupefiant, că “România a devenit un stat mafiot”. Întrebările omului de rând sunt simple – cine a gestionat statul mafiot şi unde sunt promisele ţepe pentru corupţi?

În condiţiile în care fiecare ales al neamului românesc promite ţepe şi atunci când vine la putere are alături o gaşcă de nesătui care, culmea, intră imediat în cârdăşie cu cea veche, viitorul României este compromis. – VASILE BOLBOJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × 4 =