Până la finalul lunii iunie, la nivelul județului Ilfov au fost învestiți primarii a 38 din cele 40 de localități și constituite noile consilii locale pentru mandatul 2016 – 2020, chiar dacă în unele locuri jocurile politice au îngreunat procesul. Au avut loc discuții aprinse în multe orașe și comune pentru formarea majorităților în consiliile locale, în cele mai multe cazuri acestea devenind funcționale.
În șapte dintre cele opt orașe ale județului au fost aleși aceiași primari ca în 2012, la fel și în 25 dintre cele 32 de comune (aici intrând și primarii din Dobroești și Jilava, suspendați din funcție la un moment dat).
PANTELIMON: Muncă, răbdare, înțelepciune
La Pantelimon, social-democratul Marian Ivan, ales pentru a treia oară, a precizat, cu prilejul ceremoniei de reînvestire, că și în acest mandat va lăsa faptele să vorbească în numele său. ”Sunt multe de făcut în orașul nostru. Cu muncă, răbdare și înțelepciune, împreună cu echipa de consilieri locali, cu viceprimarul, voi încerca să rezolv cât mai multe dintre problemele comunității. Asfaltarea străzilor, apa, canalizarea și siguranța cetățeanului vor fi prioritare pentru mine și în acest mandat. Aici nu e loc de politică. Aici, la primărie, facem administrație”, a precizat primarul Marian Ivan.
BRAGADIRU: Competență și continuitate
La Bragadiru, liberalul Vasile Cimpoeru, aflat tot la al treilea mandat în fruntea administrației locale, a mulțumit celor care au votat ”competența și continuitatea”.
”Împreună vom continua dezvoltarea orașului Bragadiru și vom face tot posibilul ca acesta să arate ca o urbe europeană. În campania electorală care a trecut, din păcate, unii nu au înțeles că administrația înseamnă fapte, nu vorbe, apropierea de oameni și de nevoile lor. Nu au înțeles că nu mai este loc pentru campaniile bazate pe manipulări, pe atacuri, pe denigrări. Cu toate acestea, voi fi primarul care vă va reprezenta permanent, voi fi primarul tuturor”, a spus Vasile Cimpoeru.
MĂGURELE: respect, bun simţ și profesionalism
Liberalul Narcis Constantin, cel care a asigurat interimatul până acum după revocarea din funcție a lui Dumitru Ruse, a fost ales cu 51 la sută din voturi, primar al oăgurele.
”Mulțumesc tuturor celor 2.887 de persoane care iubesc orașul Măgurele și mi-au acordat, prin votul lor, încrederea pentru următorii patru ani. Pe aceștia, dar și pe cei care nu m-au votat, îi asigur de faptul că în tot ceea ce voi face pentru comunitate în următorii patru ani, veţi găsi doar respect, bun simţ și profesionalism. Mulțumesc, de asemenea, colegilor de partid, voluntarilor, colegilor candidați și tuturor simpatizanților noștri care au făcut posibilă această victorie”, a declarant primarul Narcis Constantin.
TUNARI: Rezultatul obligă
La Tunari, primarul liberal Alexandru Neacșu, aflat la primul mandat, are experiență în administrație având în vedere că a fost viceprimar al comunei timp de două mandate. Este cel care a obținut 92,1 la sută dintre voturile tunărenilor, cel mai bun rezultat din județ.
”Acest rezultat mă obligă și mai mult. Comuna noastră trebuie să se dezvolte în continuare și, împreună cu echipa consilierilor locali, trebuie să fim la dispoziția cetățenilor permanent. Vreau să vă mulțumesc pentru toată susținerea de care ați dat dovadă și vă garantez că nu am să vă dezamăgesc. Am să încerc, pe toata durata mandatului, să fac din comuna Tunari un loc de care să fiți mândri că faceți parte. Nu pe mine trebuie să mă felicitați. Eu sunt doar rezultatul opțiunilor Dvs. Sunt persoana pe care ați ales-o să vă asculte necesitățile și să pună în practică proiecte fructuoase și longevive”, a declarat Impreuna pentru o comunitate prospera!
primarul Alexandru Neacșu.
Viziune nouă la ȘTEFĂNEȘTII DE JOS
La Ștefăneștii de Jos, s-a produs în cele din urmă schimbarea, Anghel Rababoc, din partea PSD, în funcție de aproape trei decenii, fiind detronat de liberalul Robert Ionel Ștefan.
”Știu că sunt foarte multe lucruri de făcut în localitatea noastră. Proiectele bune trebuie continuate, fără îndoială, cele considerate mai puțin bune trebuie corectate. Voi încerca să vin cu o viziune nouă a ceea ce înseamnă administrația publică locală, cu un concept din care toată lumea să aibă un câștig. Cunosc nevoile oamenilor acestei localități pentru că aici m-am format. Populația trebuie să înțeleagă, însă, că nu se poate face totul peste noapte, indiferent de dimensiunea bugetului”, a declarat primarul Robert Ionel Ștefan.
SNAGOV: Educația rămâne prioritară
La Snagov, a fost reales, după o competiție strânsă, social-democratul Marian Oancea. ”Realegerea mea în funcția de primar înseamnă că populația are în continuare încredere în mine, că proiectele dezvoltate de echipa mea în mandatul trecut sunt apreciate. În perioada 2016 – 2020, Primăria Snagov va continua să atragă finanțări guvernamentale și europene pentru modernizarea, reabilitarea, renovarea și dotarea unităților de învățământ, formarea continuă a personalului didactic, prevenirea abandonului școlar, trecerea de la viața școlară la viața activă întrucât educația rămâne una dintre prioritățile mele pe termen mediu, mai ales că în Strategia de Dezvoltare Durabilă a localității există un capitol special în acest sens. Nu vor fi uitate, însă, nici celelalte obiective. Snagovul are nevoie în continuare de asfaltarea și întreținerea străzilor, de modernizarea canalizării, de anveloparea blocurilor de locuințe, de amenajarea spațiilor verzi. Iluminatul public și siguranța cetățenilor nu vor fi, de asemenea, pe plan secund”, a declarat primarul Marian Oancea.
CERNICA se dezvoltă în ritm alert
La Cernica, liberalul Gelu Apostol, ales din nou de peste 80 la sută din populație, continuă modernizarea localității în ritm alert. Apa și canalizarea nu mai reprezintă un vis pentru cetățenii comunei, la fel și asfaltarea străzilor. ”Investițiile în educație vor fi în continuare prioritare pentru Primărie, alături de construcția efectivă a clădirilor punându-se accent și pe dotări. De exemplu, Școala nr. 1 are laboratoare şi cabinete dotate cu computere, instalaţii de proiecţie, un centru de documentare şi informare, o cancelarie încăpătoare. Și o sală de sport modernă. Iar investițiile vor continua pentru că sunt multe de făcut. Siguranța cetățeanului rămâne tot în prim-planul primăriei și echipei de consilieri locali, camerele video de supraveghere și extinderea iluminatului public ducând la scăderea continuă a evenimentelor nedorite. Nu în ultimul rând, ne propunem amenajarea a cât mai multor spații verzi în toată comuna”, a declarat primarul Gelu Apostol.
CIOROGÂRLA: Investițiile continuă
La Ciorogârla, primarul Victor Niculae a fost ales, pentru a patra oară, cu aproape 70 la sută din voturi, semn că oamenii din localitate îi apreciază munca. ”Investițiile vor continua, în ciuda bugetului mic pe care îl avem. Am candidat, din nou, pentru că vreau să duc la capăt o serie de proiecte, cum ar fi modernizarea sistemului rutier al comunei, asfaltarea tuturor străzilor nou construite, a celor care necesită reparații, realizarea unor șanțuri betonate pentru ape pluviale și construcția de trotuare pentru care sunt executate proiecte tehnice pentru majoritatea străzilor comunale. Nici Educația nu va fi uitată, fiind începută procedura de licitație pentru construirea unei grădinițe cu program prelungit în satul Dârvari și, tot pentru aici, construcția unui parc școlar în cadrul Școlii nr. 2. Tot pentru cei din Dârvari va fi construit un dispensar uman și lucrurile nu se vor termina aici”, a precizat primarul Victor Niculae.
BALOTEȘTI: Promisiuni respectate
Pentru că și-a respectat promisiunile făcute în 2012, înainte de preluarea primului mandat, primarul social-democrat Cristian Ștefan Pretorian a fost ales și pentru următorii patru ani în fruntea administrației locale, cu peste 66 la sută din voturi.
”Au fost reabilitate multe blocuri, iar acțiunea va continua și în 2017, au fost executate lucrări de canalizare pe 30 de kilometri, au fost forate puțuri noi, au fost asfaltate străzi, multe obiective fiind realizate doar din bugetul local. Au fost create multe locuri de muncă prin aducerea în zonă a unor investitori serioși. Avem multă treabă de făcut și privim acest lucru cu optimism, în ciuda speculațiilor răutăcioase ale adversarilor politici. Când vom trage linie, la alegerile viitoare, ne vor judeca din nou oamenii acestei comunități”, a subliniat primarul Cristian Ștefan Pretorian.
PERIȘ: Un mic orășel
La Periș, liberalul Anghel Albu nu a avut rival, câștigând al treilea mandat cu peste 74 la sută din voturi. Edilul se poate mândri că a reușit să plătească datoriile foarte mari preluate în 2008, nestopând investițiile și dezvoltarea localității.
”Dacă am reușit să atragem fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii – canalizare, asfaltarea străzilor, amenajarea școlilor, a spațiilor verzi – același lucru vom încerca să îl facem în continuare. În acest an vor fi asfaltate toate străzile din comuna noastră, iar peste trei ani vom termina proiectul apă – canal la nivelul întregii localități, atât de necesar locuitorilor. Ne preocupă, bineînțeles, siguranța cetățeanului, iluminatul public fiind permanent în grafic. Putem spune că suntem un mic orășel chiar dacă mai avem multe de făcut. Să punem stâlpi metalici, să schimbăm plăcuțele stradale, să amenajăm trotuare și parcări. Nu în ultimul rând ne gândim la transportul public de persoane. Dar, toate la timpul lor”, a precizat primarul Anghel Albu.
CIOLPANI: Partea plină a paharului
La Ciolpani, liberalul Bogdan Cristian Călin a luat peste 74 la sută din voturi, intrând în al treilea mandat ca primar. ”Votul oamenilor a arătat și de această dată că lucrurile înadministrația locală merg bine, că localitatea noastră s-a dezvoltat continuu în ciuda bugetului restrâns. Împreună cu echipa de consilieri locali vom continua pe același drum, prioritățile fiind aceleași: Educația, infrastructura, extinderea rețelei de apă și canalizare, a rețelei de curent electric pentru zonele unde există construcții noi și, nu în ultimul rând curățenia. Avem în calcul și construcția unui nou sediu administrativ. Trebuie să privim partea plină a paharului, chiar dacă oamenii au multe nevoi. Sunt multe lucruri de făcut mereu, indiferent cine va ocupa funcția de primar”, a spus primarul Bogdan Cristian Călin.
DOMNEȘTI: ”Omul bun și de votat”, aflat la primul mandat
La Domnești, ”Omul bun și de votat”, Ioan Adrian Ghiță, se află la primul mandat de primar, fiind ales de peste 70 la sută dintre cei care au venit la vot. E adevărat că experiența în domeniul administrației și-a spus cuvântul. Liberalul a fost până la preluarea funcției administratorul public al primăriei și s-a aflat permanent în miezul problemelor cu care se confruntă cei care locuiesc aici.
Sub deviza ”Mai multe fapte, mai puține vorbe”, edilul crede că are puterea să dezvolte, împreună cu echipa de consilieri și cu viceprimarul, comuna Domnești. ”În echipa mea sunt așteptați toți cei care vor binele localității, care au idei bune și viabile. La începutul activității m-am ocupat de aducerea la zi a rolurilor în registrul scriptic și în cel electronic, punând ordine în evidențele fondului funciar. Apoi, ca administrator public am pus umărul la schimbarea în bine a localității. Vreau să găsim o formulă prin care să ne dezvoltăm permanent, să muncim pentru binele comunei, să fim constructivi și să facem numai administrație”, declară primarul Ioan Adrian Ghiță. – CRISTINA ANGHELUȚĂ, CĂLIN MATEI