Acasă Anchete Razie la Sintești – Vidra

Razie la Sintești – Vidra

DISTRIBUIȚI

În perioada 3 – 7 decembrie a.c.,  polițiștii ilfoveni de ordine publică, rutieră, invstigații criminale, economic, luptători de la acțiuni speciale,  de la arme și muniții Ilfov și I.G.P.R., împreună cu jandarmi din Ilfov și reprezentanți ai Gărzii de Mediu din Ilfov, Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Ilfov și ai Registrului Auto Român au acționat pentru respectarea normelor privind protecția mediului, respectiv colectarea, transportul, depozitarea, comercializarea și arderea ilegală a deșeurilor, precum și pentru combaterea oricăror fapte de natură penală și contravențională, în comuna  Sintești.

În fiecare zi, polițiștii de ordine publică și rutieră, împreună cu reprezentanții I.S.C.T.R. și R.A.R., au monitorizat și verificat intrările și ieșirile din Sintești, pentru prevenirea și combaterea transporturilor ilegale de deșeuri, în acest sens verificând autovehiculele care circulau spre și dinspre localitatea menționată, iar cei de ordine publică au acționat și cu reprezentanții Gărzii de Mediu, în Sintești, pentru identificarea focarelor de arderi ilegale de deșeuri și a persoanelor care comit astfel de fapte ilicite.

La acțiunile desfășurate, polițiștii ilfoveni au oprit în filtru o autoutilitară și au constatat faptul că, aceasta transporta cantitatea de 1.300 de kg deșeuri din aluminiu, pentru care, conducătorul auto nu deținea documente de proveniență, de transport și nici autorizație de mediu. Cazul a fost preluat de reprezentanții de la Mediu, care au aplicat o amendă de 30.000 de lei și au ridicat autoutilitara și cantitatea de deșeuri.

Polițiștii de investigații criminale, arme și economic au verificat legalitatea operațiunilor de colectare, depozitare, comercializare și transport, desfășurate de către agenții economici reciclatori, în scopul prevenirii și combaterii eventualelor abateri de la disciplina financiar-fiscală, în domeniul comerțului cu deșeuri feroase/neferoase.

La acțiuni, polițiștii de la economic au identificat în curtea unui imobil, 29 de autoturisme, iar în urma verificărilor efectuate, aceștia au constatat faptul că, autoturismele aparțineau în fapt persoanei fizice de la adresa respectivă, acesta neputând putut prezenta documente de proveniență.

De asemenea, polițiștii au constatat că, la adresa respectivă se aflau două elevatoare și mai multe piese auto dezmembrate, fiind totodată amenajat un spațiu, cu destinația de service auto. În urma verificărilor a mai rezulatat și faptul că la adresa verificată nu figurează nicio societate comercială.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că, bărbatul respectiv efectua activități de reparații auto la autoturismele deținute, pe care ulterior, le comercializa prin intermediul unei platforme online, în scopul obținerii unor venituri ilicite, nedeclarate organului fiscal competent.

Polițiștii au intensificat inclusiv acțiunile de informare, prevenire și combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19.

În perioada de referință, forțele de ordine au legitimat 741 de prsoane și au verificat 650 de autovehicule, din care 289 de transport.

Au fost constatate și alte nereguli, astfel că polițiștii ilfoveni au aplicat 152 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 73.178 de lei. De asemenea, polițiștii rutieri au reținut două plăcuțe și 22 certificate de înmatriculare, întocmind și un dosar penal pentru o infracțiune constatată la regimul rutier (refuz recoltare probe biologice), anunță IPJ Ilfov. Foto – Garda de Mediu Ilfov

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

one × 4 =