Lucrările la cele două sensuri giratorii suspendate de la intersecția Centurii București în zona de Sud cu Șoselele Berceni și Oltenița, precum și lucrările la dublarea centurii pe această zonă avansează într-un ritm rezonabil, anunță Asociația Pro Infrastructura.
Italienii de la Itinera au ajuns la aproximativ 5% stadiu fizic, executând lucrări la coloanele forate pentru fundații, eliberarea și balastarea amplasamentului pentru lărgirea centurii sau la relocările de utilități. În continuare există numeroase imobile care nu au fost eliberate pentru a se putea ataca lucrările în integralitate.
La Berceni, asocierea condusă de Trameco este semnificativ mai avansată (aproximativ 15%), deja primele elevații ale pilelor fiind în lucru. Și aici există probleme cu lipsa accesului pentru continuarea lucrărilor.
Reprezentanții asociației solicită CNAIR și tuturor celorlalți actori instituționali relevanți să urgenteze eliberarea amplasamentului și a tuturor avizelor necesare pentru relocarea utilităților și continuarea lucrărilor în cel mai scurt timp.
Mobilizare bună se constată și la pasajul de tip giratoriu-suspendat de la Domnești, un proiect măcinat de probleme în trecut, contractat din 2017. Se lucrează la coloanele forate, la radiere, elevații, sau la relocarea utilităților de pe traseu. În schimb, lucrările nu au avansat pe zona de deviere a traficului care să permită execuția fundațiilor giratoriului de pe actualul amplasament al Centurii.
Reprezentanții Asociației Pro Infrastructura își exprimă speranța că Ministerul Transporturilor și CNAIR vor menține o presiune constantă pe constructor în paralel cu plăți rapide pentru lucrările efectuate, astfel încât ritmul de lucru să se îmbunătățească în continuare. – Text și foto: Pro Infrastructura