Acasă Politic România va continua să contribuie la eradicarea sărăciei extreme

România va continua să contribuie la eradicarea sărăciei extreme

Guvernul a adoptat noua strategie în domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare și asistenței umanitare

DISTRIBUIȚI

Programul multianual strategic de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară 2024-2027, documentul care ghidează acțiunea României în domeniu și contribuie la consolidarea profilului de donator, a fost adoptat în ședința Guvernului din data de 28 martie a.c..

Pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, prin intermediul parteneriatelor cu țările beneficiare, România va continua să contribuie la eradicarea sărăciei extreme prin obiective precum dezvoltarea și consolidarea instituțională a țărilor  partenere, creșterea bunăstării populațiilor din statele partenere și susținerea în lupta împotriva schimbărilor climatice și protejarea mediului.

Republica Moldova rămâne beneficiarul prioritar al politicii României de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, toate proiectele de asistență cu această destinație fiind incluse în Fondul de Democratizare și Dezvoltare Sustenabilă pentru Republica Moldova.

Activitățile în materie de cooperare internațională pentru dezvoltare care au ca beneficiar Ucraina vor viza demersurile de integrare europeană și reconstrucția. De la începutul războiului de agresiune al Federației Ruse, România a sprijinit Ucraina acționând în deplină solidaritate cu statul și poporul ucrainean.

Strategia prevede că România va acționa, cu prioritate, în regiunea extinsă a Mării Negre, Balcanii de Vest, Africa și Orientul Mijlociu, statele beneficiare menționate explicit în document fiind Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Serbia, Albania, Palestina, Mauritania, Senegal, Tanzania și Etiopia.

Ca urmare a angajamentului asumat de Președintele României cu ocazia summit-ului UE – Uniunea Africană din anul 2022, 17% din fondurile alocate Ministerului Afacerilor Externe pentru activități de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară vor fi direcționate către statele din Africa, parte a Platformei pentru Viitorul Africii prin Pace, Educație și Dezvoltare.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 213/2016 privind cooperarea internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, MAE, în calitate de coordonator al politicii de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară a României, elaborează Programul multianual strategic de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, documentul strategic de stabilire și planificare a obiectivelor generale și specifice de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară ale țării noastre pe termen mediu și lung.

Programul multianual strategic de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară 2024-2027 reprezintă cel de-al doilea document în materie. În elaborarea acestuia au fost luate în considerare atât evoluțiile recente în plan internațional și experiența implementării Programului multianual strategic în perioada 2020-2023 și a activităților din ultimii ani.

Conform datelor validate de OCDE, în 2021 valoarea totală a acțiunilor de asistență oficială pentru dezvoltare întreprinse de România a crescut cu 35% comparativ cu anul 2020, ajungând la 417,26 milioane dolari (352,80 milioane euro), respectiv la 0,15% din Venitul Național Brut.

1 COMENTARIU

  1. […] Programul multianual strategic de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară 2024-2027, documentul care ghidează acțiunea României în domeniu și contribuie la consolidarea profilului de donator, a fost adoptat în ședința Guvernului din data de 28 martie a.c.. Pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, prin intermediul parteneriatelor cu țările beneficiare, România va continua să contribuie […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here